Administrația de la Tiraspol a redus aproape la jumătate numărul de spitale Covid din stânga Nistrului – au rămas deschise doar cinci spitale care vor primi bolnavii cu forme grave și medii, în timp ce pacienții cu forme ușoare vor rămâne să se trateze acasă. Alte patru spitale vor fi conservate pentru a se putea redeschide rapid în caz de creștere a umărului de îmbolnăviri. Centrul de comandă pentru gestionarea epidemiei de la Tiraspol explică decizia prin faptul că în ianuarie spitalele COVID au fost completate în proporție de doar 35 la sută. Administrația transnistreană susține că în ianuarie numărul de îmbolnăviri în stânga Nistrului a scăzut de trei ori față de luna decembrie – de la o medie de 400 de persoane pe zi la 133 de persoane.
Luni, Tiraspolul a raportat 29 059 de cazuri de îmbolnăvire de la începutul pandemiei și 626 de decese, la o populație estimată la aproximativ 300 de mii de locuitori. La nivelul Republicii Moldova, regiunea transnistreană este a doua regiune după Chişinău ca incidență a cazurilor de COVID-19.
Și chiar dacă carantina și interdicția de a părăsi regiunea fără o aprobare specială au fost prelungite în stânga Nistrului până la 1 aprilie, de luni, 1 februarie, au fost redeschise cinematografele și teatrele. Tot din 1 februarie au revenit la orele cu prezență fizică elevii din clasele absolvente, precum și studenții din anii finali.