Potrivit așa-ziselor autorități de la Tiraspol, personalul centralei ar fi îngrijorat de situația tensionată din regiune, iar o eventuală avariere a barajului hidrocentralei ar crește pericolul de inundare a zonelor dens populate, ceea ce ar duce la „dezastre incalculabile pentru locuitorii acestor zone”, scrie presa din regiunea transnistreană.
„Nu există nici o îndoială că amplasarea unui astfel de post al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii la intrarea în barajul centralei hidroelectrice de la Dubăsari, pe malul drept al Nistrului, va contribui la liniștea populației care locuiește pe ambele maluri”, se arată în apelul delegației Tiraspolului.
De cealaltă parte, delegația Republicii Moldova în CUC a reiterat poziția că nu este necesară instalarea unor structuri suplimentare pentru a asigura securitatea în zonă.
„Delegația Republicii Moldova și-a reiterat poziția că Forțele Mixte de Menținere a Păcii nu necesită structuri suplimentare pentru asigurarea păcii în Zona de Securitate, a adus argumente potrivit cărora posturile în discuție sunt instalate în mod abuziv și a cerut eliminarea acestora”, se menționează în comunicatul delegației Chișinăului.
Delegații Tiraspolului din Comisie s-au opus luării unei decizii pe acest subiect, precizează sursa.
De la începutul invaziei rusești la scară largă în Ucraina, pe teritoriul R. Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, au avut loc peste 15 incidente, inclusiv căderi de fragmente de rachete și drone, violări ale spațiului aerian de către rachete rusești.
Cel mai recent incident a avut loc la 5 aprilie. Atunci, administrația separatistă de la Tiraspol a anunțat despre un nou „atac cu drona” în apropiere de Rîbnița, la 6 kilometri de granița cu Ucraina. Mesajul a fost transmis de așa-numitul minister al securității de stat (MGB) din regiunea sprijinită de Moscova.
Kievul a negat de fiecare dată implicarea sa, spunând că ar fi vorba de provocări puse la cale de Rusia. Același lucru l-au susținut și autoritățile moldovene.
📰 Europa Liberă este și pe Google News