Tiraspolul l-a eliberat pe moldoveanul Vladimir Dudnic după doi ani de detenție ilegală

Un monument în fața „Casei ofițerilor ruși” din orașul Tiraspol.

Un monument în fața „Casei ofițerilor ruși” din orașul Tiraspol.

Cetățeanul Republicii Moldova, Vladimir Dudnic, a fost eliberat din închisoarea de la Tiraspol, unde a fost deținut ilegal de mai bine de doi ani de către așa-numitele structuri de forță din regiunea separatistă transnistreană.

Biroul politici de Reintegrare a anunțat, pe 15 august, că a lucrat pentru eliberarea lui Dudnic împreună cu Reprezentanța Oficiului Avocatului Poporului la Varnița, Misiunea OSCE în R. Moldova și partenerii internaționali.

Potrivit IPN, Vladimir Dudnic a fost reținut pe 4 aprilie 2022, zi în care plecase din Chișinău spre Bender cu treburi personale. El lucra la Tighina, ofițer în armată, dar în acea perioadă se afla în concediu medical. A doua zi seara, așa-zisul minister al afacerilor interne de la Tiraspol a anunțat despre reținere.

Publicațiile din stânga Nistrului scriau că acesta ar fi primit bani de la o locuitoare din Bender pentru a o ajuta să perfecteze mai rapid documentele de cetățean al Republicii Moldova.

Biroul politici de reintegrare a îndemnat în mod repetat Tiraspolul să-i elibereze și pe alți cetățeni moldoveni deținuți ilegal în regiunea transnistreană, printre care Ermurachi M., Dimov Al., Menzarari S., Malîșev A., Pogorlețchii V. ș.a.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te