Tiraspolul semnalează atacuri eșuate cu cocteiluri Molotov

Autoritățile transnistrene au publicat imagini ale presupusului atac cu cocteiluri Molotov la un comisariat militar din Tiraspol, pe 13 mai 2022

Autoritățile din regiunea transnistreană spun că persoane necunoscute au aruncat cocteiluri Molotov în dimineața de 13 mai înspre un depozit petrolier și în sediul unui comisariat militar din Tiraspol, dar că nu s-au înregistrat pagube s-au răniți.

La clădirea comisariatului, amestecul incendiar ar fi cauzat un incendiu, dar gardienii l-au stins rapid, se spune într-o postare pe Twitter a ministerului de interne al regiunii secesioniste.

Incidentele care s-ar fi produs în zori la scurt timp unul după celălalt sunt primele semnificative raportate de autoritățile din regiunea transnistreană în ultima săptămâna, după două explozii minore în noaptea de 6 mai.

O serie de incidente începute în regiunea transnistreană pe 25 aprilie a readus în discuție o posibilă implicare a enclavei separatiste din R. Moldova în războiul Rusiei contra Ucrainei.

Autoritățile ucrainene au spus că incidentele, inclusiv un atac cu aruncătoare de grenade asupra clădirii ministerului securității de la Tiraspol, ar fi fost provocări organizate de autoritățile transnistrene și serviciile secrete ruse.

Președinta Maia Sandu a spus că incidentele ar fi rezultatul unor tensiuni între diferite grupări din stânga Nistrului „interesate de destabilizarea situației”.