Tiraspolul mizează pe susținerea președinției Albaniei în OSCE pentru a aduce precedentul Kosovo ca model de reglementare a problemei transnistrene. „În noul an Tiraspolul va examina cu atenție tot ce înseamnă precedentul Kosovo în materie de recunoaștere a pașapoartelor, a numerelor de înmatriculare a mașinilor și funcționarea aeroportului de pasageri”, a declarat șeful negociatorilor transnistreni, Vitali Ignatiev.
„Pentru noi este interesant felul în care au fost reglementate relațiile dintre Kosovo și Serbia. În particular ne interesează statutul de membru al Kosovo în Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, în FIFA și UEFA, recunoașterea pașapoartelor și a numerelor de înmatriculare kosovare chiar și de către țările care nu recunosc oficial independența Kosovo, precum și funcționarea aeroportului internațional fără ca țara să fie membră a Organizației Internaționale a Aviației Civile”, a spus Ignatiev într-un interviu pentru presa din stânga Nistrului.
Interesul Tiraspolului apare în contextul în care anul viitor președinția prin rotație a OSCE va fi deținută de Albania, țară care a promovat activ recunoașterea Kosovo. „Experiența Kosovo poate fi o contribuție importantă, analitică și de creare a unor precedente în viitoarea reglementare a relațiilor dintre Transnistria și Republica Moldova”, a adăugat Vitali Ignatiev.