Cincizeci de mii de pensionarii germani s-au stabilit în ultimii ani în Bulgaria. Germanii concurează cu rușii pe piața imobiliară bulgară.
Bulgaria atrage pensionarii germani datorită, în primul rând a costului scăzut al vieții și a condițiilor climatice. Țara la sud de Dunăre a devenit în ultimii ani o alternativă mult mai ieftină a Spaniei și Portugaliei, la fel de populară dar mai apropiată de Thailanda.
Bulgaria este preferată de locuitorii provinciilor din fosta RDG care și-au petrecut vacanțele în tinerețe pe malul Mării Negre și în stațiunile montane din munții Rodopi, Pirin și Rila. Ei au învățat la școală limba rusă și nu se sperie de inscripțiile în alfabetul chirilic.
Your browser doesn’t support HTML5
În Bulgaria, spre deosebire de Thailanda, pensionarii pot profita de asigurările de sănătate făcute în Germania. În plus, aici medicul de familie este mai accesibil, iar costul unei consultații de urgență la medic-specialist este de numai 20 de euro, iar la un profesor universitar, 50 de euro.
Viața în Bulgaria este mult mai ieftină. O pensie germană relativ mică, de 800 de euro este de două ori mai mare decât cea mai mare pensie bulgară și ajunge pentru chiria unui apartament mobilat de trei camere într-un oraș mai mic pe Litoral și pentru o viață fără gânduri la factura de electricitate sau la căldură. O cină la restaurant pentru doi costă 10-15 euro, de căteva ori mai puțin decât în Germania.
Limba bulgară se învață greu, dar mulți bulgari, în primul rând tinerii, vorbesc engleză sau germană.
Noii veniți trebuie să se obișnuiască însă cu modul de viața balcanic, neordonat, diferit de cel din Germania.
Un reportaj al canalului de televiziune „Stern TV” arată istoria familiei Horn din Pfortzheim, oraș cu 120 000 de locuitori din provincia Baden-Wurtenberg. În urmă cu un an și jumătate cei doi pensionari s-au stabilit în satul Sirakovo și nu regretă. Cu 15 000 de euro au cumpărat o casă cu jumătate de hectar curte. În satul din munții Rodopi există băi minerale.
Renate și Berndt Roer trăiesc de 13 ani la Kranevo pe malul Mării Negre unde și-au cumpărat, contra 20 000 de euro, o casă mică de 100 de m.p. Cei doi au din pensii 1800 de euro pe lună și afirmă că în Bulgaria nu au probleme cu banii. Sunt mulțumiți de spitalele și clinicile din Varna.