Tot mai puține școli în R.Moldova | Biroul de Reintegrare: nu Chișinăul încalcă drepturile lingvistice  

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Drepturile și libertățile vorbitorilor de limbă rusă nu se încalcă în Republica Moldova, inclusiv în regiunea ei de est, precizează Biroul Politici de Reintegrare de la Chișinău, după ce miercuri ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a insinuat contrariul. Lavrov a avertizat că Federația Rusă se va preocupa de drepturile vorbitorilor de limbă rusă din Republica Moldova, în special ale celor din regiunea transnistreană și din autonomia găgăuză. Realitatea.md citează reacția Biroului de Reintegrare care constată că în regiunea transnistreană există o limitare intenționată a drepturilor vorbitorilor de limbă română. Autoritățile de la Chișinău subliniază în acest context că, de exemplu, chiar negocierile dintre Chișinău și Tiraspol se poartă în limba rusă, la fel și corespondența dintre cele două părți.
  • Anul școlar pentru școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană a început și de această dată sub supravegherea autorităților separatiste. Pentru prima dată însă în istoria Liceului Lucian Blaga de la Tiraspol, unde se predă în limba română, la ceremonia de începere a anului școlar la 1 septembrie a fost arborat drapelul Republicii Moldova, scrie portalul „Zona de Securitate”. În anii precedenți, prima zi de școală pentru elevii acestui liceu se termina cu diverse incidente, inclusiv deconectarea de la energia electrică, astfel încât să nu poate fi difuzat în incinta liceului imnul de stat. Această instituție de învățământ, care s-a confruntat de-a lungul timpului cu multe presiuni și diverse neajunsuri, împlinește 31 de ani de la înființare.
  • Școlile din Republica Moldova rămân tot mai puține de la an la an, din cauza numărului mic de elevi și, în consecință, a optimizării școlilor. În ultimul an de studii, s-a renunțat la zece instituții, dintre care șapte școli primare, un gimnaziu și două școli destinate copiilor cu nevoi speciale. Practic, în anul de studii precedent a dispărut câte o școală în fiecare lună, constată Anticorupție.md, ai cărei jurnaliștii notează că optimizarea școlilor a fost folosită de-a lungul anilor ca pretext pentru diverse conflicte politice și pentru lansarea de promisiuni electorale populiste.
  • Premierul Natalia Gavrilița s-a adresat cetățenilor Republicii Moldova într-un mesaj video în care asigură că „putem trece cu bine de crize”. Șefa guvernului de la Chișinău a spus că vor urma mai multe acțiuni de susținere a populației, astfel încât toată lumea să treacă cu bine peste perioada de iarnă. În mesajul citat de Newsmaker.md, Natalia Gavrilița a mai spus că vor exista compensații și salarii mai mari pentru funcționarii publici și pentru segmentele vulnerabile ale populației. Premierul le-a mulțumit cetățenilor pentru răbdare și i-a rugat să aibă încredere în guvernare.
  • Mai mulți fermieri din Republica Moldova anunță că a reapărut problema deficitului de motorină pe piața angro, exact la începutul lucrărilor de recoltare a culturilor de toamnă.Jurnal.md. citează reprezentanți ai asociației Forța Fermierilor cu declarația că se înregistrează o creștere bruscă zilnică a prețurilor la motorină. Pe lângă secetă, embargoul rusesc, scumpirile exorbitante la resursele necesare producerii agricole și prețurile derizorii la producția crescută, fermierii spun că se confruntă acum cu niște jocuri obscure pe piața produselor petroliere, care generează pierderi de nervi și bani pentru zeci de mii de agricultori.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook printre cele mai accesate știri este aceea a Ziarului de Gardă despre moartea șefului Consiliului de administrație al companiei petroliere Lukoil din Rusia, Ravil Maganov, care ar fi căzut de la fereastra unui spital din Moscova.
  • Popular este și materialul publicat de Europa Liberă despre ambasadorul japonez în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama, care vorbește românește de zeci de ani.
  • Pe Instagram, potrivit aplicației de monitorizare a rețelelor Crowd Tangle, este virală știrea de la TV8 care surprinde momentul în care mai mulți deputați și președintele Parlamentului Igor Grosu cântă melodia „Pentru ea” de Doina și Ion Aldea-Teodorovici, în fața bustului lui Eminescu, de Ziua Limbii Române.