„Toți sunt copiii mei”: În Rusia, o mamă și fiica ei protestează împotriva războiului

Protest individual al Ekaterinei Korneiceva împotriva războiului din Ucraina, Perm, 28 noiembrie

Atunci când fiica Ekaterinei Korneiceva a fost reținută în orașul Perm, pe 9 decembrie, pentru că avea o pancartă împotriva războiului, Ekaterina era în apropiere.

„Am fost mereu împreună”, spune ea pentru Idel.Realities de la RFE/RL. „Am văzut cum s-a apropiat poliția de ea. Am fotografiat numărul de înmatriculare al mașinii, pentru ca mai târziu să-mi dau seama unde au dus-o. Am făcut o poză cu ea. Ofițerul nu a vorbit cu mine. I-a arătat legitimația fiicei mele și i-a cerut pașaportul. Apoi i-a spus că încalcă legea și i-a cerut să se urce în mașină”.

### Vezi și... ### „Dacă dispar, înseamnă că m-au omorât”: Un activist rus acuzat că a „discreditat” armata a dispărut

Korneiceva cunoștea bine procedura. Profesoara de artă, în vârstă de 49 de ani, a fost reținută ea însăși pentru că a organizat de muna singură un protest anti-război în fața legislativului regional la 28 noiembrie. După aceea, a fost amendată cu 30.000 de ruble (425 de dolari) pentru protestul ei.

De la invazia masivă a Rusiei în Ucraina la 24 februarie, guvernul a folosit legi adoptate în grabă privind „discreditarea forțelor armate”, precum și legi mai vechi privind așa-numitele „agenți străini” și „extremism”, pentru a reprima orice disidență împotriva războiului. Deși mulți ruși par să susțină politicile președintelui Vladimir Putin, mii de persoane din întreaga țară au fost reținute pentru că au exprimat opinii împotriva războiului. Mulți dintre ei au fost amendați, în timp ce unii - inclusiv, luna aceasta, politicianul de opoziție Ilia Iașin - au fost condamnați la perioade lungi de închisoare.

„I-am spus judecătorului că nu vreau ca copiii mei să moară”, a declarat Korneiceva. „M-am referit, bineînțeles, la studenții mei, deoarece sunt profesoară..... De aceea am stat în fața legislativului cu o pancartă în care le spuneam legislatorilor Opriți războiul.”

Korneiceva și-a părăsit locul de muncă de la Colegiul de Petrol Perm în urmă cu doi ani din cauza, după cum spune ea, „obiecțiilor pe care le-a avut conducerea față de postările mele pe rețelele de socializare”. De atunci, a fost șomeră și s-a luptat cu probleme de sănătate, locuind împreună cu fiica ei, Alisa Korneiceva.

„Acum înțeleg că băieții cărora le-am fost profesoară sunt trimiși [la război]”, spune Ekaterina. „Ei mor acolo. Îmi iubesc copiii. Am pus o parte din sufletul meu în fiecare dintre ei. Pentru mine, acest lucru este tragic.... Ei sunt, cu toții, copiii mei”.

La scurt timp după reținerea mamei sale, Alisa protestat și ea împotriva războiului, la care ambele femei se opuseseră încă de la început.

„Am încercat să o conving să renunțe”, își amintește Ekaterina. „Gândindu-mă la experiența mea, i-am spus să nu meargă..... Dar fiica mea a răspuns: Știi, mamă, nu ești singura care are conștiință. Eu sunt fiica ta și sunt și eu împotriva războiului'".

„Sunt mândră de fiica mea”, a adăugat Ekaterina.

„Lecția de conștiință”

Alisa, care lucrează ca funcționară într-un magazin de jucării, a declarat că a fost inspirată de mama ei. În timp ce părinții prietenilor ei au rămas acasă, mama ei și-a învins teama și a protestat.

„A fost o lecție de conștiință”, a spus Alisa. „Am decis că nici eu nu puteam rămâne tăcută”.

Pe 9 decembrie, Alisa a stat în fața unui magazin local cu o pancartă pe care scria „Nu războiului”. Protestul ei a durat o jumătate de oră.

Un polițist din Perm față în față cu Alisa Korneiceva în timpul protestului acesteia împotriva războiului din Ucraina, la 9 decembrie.

Deși ambele femei au vrut de la început să protesteze împotriva războiului, au ezitat o vreme. „Era foarte, foarte înfricoșător”, a spus Ekaterina. „Știți în ce fel de țară trăim. Orice acțiune poate provoca o agresiune din partea autorităților....”

Localnicii au reacționat în mod diferit la protestul Alisei, spune cele două. O femeie a acuzat-o că a fost plătită să protesteze. O alta i-a adus o ceașcă de ceai fierbinte și un hamburger.

„Un tânăr s-a apropiat de ea și i-a spus că el și familia sa se opun protestelor”, și-a amintit Ekaterina. „Oricum vom muri cu toții, spunea el. Un tânăr de aproximativ 19 ani! Oricum vom muri cu toții! Cum poți să reacționezi la așa ceva?".

### Vezi și... ### Laureații Nobel pentru pace din 2022 preconizează judecarea lui Putin pentru crime de război

Viața a devenit mai grea pentru familie de când a început războiul, spun cele două. Prețurile pentru alimente, energie și servicii comunale au crescut. Dar ele pun toate acestea în perspectiva realității mai largi. „Da, se poate spune că stăm mai rău”, a spus Alisa. „Dar acolo orașele sunt distruse și asta este o tragedie incomparabilă. I-a făcut rău mamei mele. Este atât de tulburată”.

Ekaterina a spus că anul acesta nu aduce în casă un brad de Anul Nou. „Nu ne trage sufletul să sărbătorim într-o perioadă ca aceasta, spune ea. „Încă mai avem o mică speranță că lucrurile se vor îmbunătăți. Dar este foarte mică, practic invizibilă. Dar este încă acolo”.