Trafic la punctele interne de control din regiunea transnistreană

Postul intern de control de la Bender, 12:59, imagine publicată de autoritățile vamale transnistrene

Există relatări controversate privind fluxul de transport auto dinspre regiunea transnistreană spre teritoriul controlat de autoritățile moldovene. Serviciul Vamal al R. Moldova a publicat o serie de fotografii cu posturi pustii, susținând că nu a fost și nu este înregistrat un flux sporit de mijloace de transport.

Postul intern de control de la Gura Bîcului, ora 11:45, Serviciul Vamal al R. Moldova

Postul intern de control de la Hârbovăț, ora 11:43, Serviciul Vamal al R. Moldova

Dar în pozele de la posturile interne de control, publicate din oră în oră de așa-numitul comitet vamal al regiunii transnistrene, se văd cozi de mașini în anumite locații, cum ar fi Bender, Căușeni, Dubăsari, Râbnița.

Postul intern de control de la Căușeni, 13:00, imagine publicată de autoritățile vamale transnistrene

Nicu Gușan, corespondentul Europei Libere aflat la punctul vamal intern dintre Bender și Varnița, relatează că pe fiecare parte sunt câteva zeci de mașini, dar că poliția locală susține că este un flux obișnuit pentru acest punct.

Postul intern de control de la Varnița/Bender, 13:30, 26 aprilie 2022, imagine luată de corespondentul Europei Libere, Nicu Gușan

Postul intern de control de la Varnița/Bender, 13:30, 26 aprilie 2022, imagine luată de corespondentul Europei Libere, Nicu Gușan