Traficul pe podul Kerci, oprit după explozii în Crimeea ocupată de Rusia

Podul Kerci, imagine de arhivă

Explozii au fost auzite la începutul zilei de 6 decembrie în orașul Kerci din Crimeea anexată de Moscova, iar podul care leagă peninsula ucraineană de Rusia a fost închis, au anunțat canale locale de Telegram.

Potrivit canalului Krîmskii Veter, exploziile au fost auzite în zona șantierului naval Zaliv. Primele explozii au fost raportate pe la 7 dimineața, ora locală, au declarat martorii pentru RFE/RL.

Ministerul rus al Apărării a declarat că regiunea Kerci a fost atacată de Ucraina cu drone aeriene și maritime. Potrivit acestuia, forțele ruse au doborât o dronă aeriană și au scufundat două drone navale.

Kievul nu a comentat informațiile legate de atacuri.

Forțele ucrainene atacă peninsula Crimeea cu regularitate, în special în apropierea podului. În octombrie 2022, o explozie puternică pe pod a provocat prăbușirea unei porțiuni de drum și un incendiu puternic pe secțiunea feroviară a podului. Potrivit datelor rusești, trei persoane au fost ucise în acel incident.

În total, potrivit părții ruse, forțele de apărare aeriană au distrus peste noapte 33 de drone, dintre care 14 în regiunea Voronej, 11 în regiunea Kursk și șapte în regiunea Belgorod. Potrivit autorităților din regiunea Voronej, nimeni nu a fost rănit și nu au existat pagube. Autoritățile din alte regiuni nu au comentat atacul.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te