După ce au verificat dosarele candidaților, membrii CSP au decis în ședința de vineri, 24 mai, să-i admită în următoarea etapă a concursului pe Ion Munteanu (procuror general interimar), Octavian Iachimovschi (adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție) și Alexandru Cernei (procuror la Procuratura Anticorupție).
Totodată, CSP a stabilit că un alt candidat, Grigore Vornicescu (fost lector universitar), nu a întrunit condițiile concursului, întrucât nu a deținut anterior funcția de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală, pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, și nu a prezentat tot setul de acte necesare (cazier judiciar, certificat medical, referințe de la locul de muncă etc.).
- Te-ar putea interesa și: A doua încercare: Patru candidați la funcția de procuror general
Candidatul selectat după proba interviului va fi verificat apoi de Comisia Vetting. În cazul unui aviz favorabil al comisiei, candidatura propusă pentru funcția de procuror general va putea fi examinată de președintele țării. Potrivit legislației, șeful statului va putea să respingă o singură dată candidatura propusă. Dacă CSP va înainta același candidat a doua oară, președintele va fi obligat să aprobe numirea în funcție.
CSP este la a doua încercare de a selecta un candidat la funcția de procuror general. Rezultatele primului concurs au fost anulate pe 28 februarie, pe motivul unei erori comise în procesul de evaluare a candidaților.
Numirea unui nou procuror general și finalizarea procesului de vetting în justiție sunt cele două condiții ale Comisiei Europene pe care Moldova le mai are de îndeplinit pentru începerea negocierilor de aderare la UE. Reprezentanții Chișinăului speră să fie invitați în iunie la Bruxelles la o conferință interguvernamentală care ar putea marca începutul oficial al negocierilor de admitere în comunitatea europeană.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te