Într-un top al fericirii mondiale, România se plasează pe poziția 48, cu patru locuri mai bine ca anul trecut. În fruntea clasamentului se află Finlanda, împietrită în fericire, urmată de Danemarca, Norvegia și Islanda. Este un clasament (al șaptelea) alcătuit de Națiunile Unite după chestionarea unui eșantion uman reprezentativ din cele 156 de țări care participă la acest top. Guvernele, se spune în raport, creează structurile instituționale și politicile în cadrul cărora trăiesc și se exprimă indivizii, iar legătura dintre guvern și fericire operează în ambele direcții: ceea ce face un guvern poate avea efecte asupra fericirii și, pe de altă parte, fericirea cetățenilor din cele mai multe țări poate determina ce tip de guvernare susțin. Nu e de mirare că acest clasament plasează Sudanul de Sud, țară sfâșiată de războaie, purtată de valul anarhiei de ani de zile, la coadă.
În general, lumii nu-i e bine. Este concluzia raportului care i-a făcut totuși pe unii să aplaude faptul că România e cu patru pași mai aproape de fericire maximă. Desigur, nu este fericită deplin, este aproape fericită. Motive, spun cei de la guvernare, ar fi. Economia duduie. România a depășit Portugalia la Produsul Intern Brut nominal. Este o depășire modestă, de doar cinci sute de milioane de euro, dar sunt în plus nu în minus chiar dacă nu se simt în coșul zilnic. Este a doua țară europeană pe care o depășim după aderarea la Uniunea Europeană în 2007, prima fiind Grecia care ne-a cedat locul după ce criza financiară a lăsat-o mai săracă cu cincizeci de miliarde de euro. Așadar succesul economic se datorează, parțial, norocului nostru și dezastrului altora. Este un aproape succes îngreunat de balastul mizeriei din țară, al neîncrederii generalizate, al talibanismului bine dirijat de mâna invizibilă a propagandei.
Ne întrebăm, uitându-ne în jur, care vor fi fost repondenții chestionarului pentru clasamentul fericirii. Tinerii nu pot fi pentru că protestează, unii cu vocile în schimare, la simularea pentru bacalaureat, pe treptele facultăților sau, în cazul tinerilor magistați, pe cele ale Curții de Apel de unde jandarmii au primit ordin să-i ridice pentru tulburarea ordinii publice. Tinerii sunt primii la cozile pentru educație afară și cei mai mulți spun că nu doresc să importe fericire, ci să exporte speranță. Șoferii nu pot fi, pentru că tocmai au făcut manifestație din diverse pricini. Să fie oare tinerii muncitori sau absolvenți, dar aceștia se îmbulzesc și ei la terminalele de aeroport să plece peste graniță, să-și facă un rost în altă parte. Profesorii etern desconsiderați și tot mai deprofesionalizați nu sunt nici ei mai bucuroși că trebuie să-și ia concediu medical să plece să muncească în agricultura țărilor mai fericite ca noi. Să fie fericiți medicii cu salariile lor majorate, spun unii, inechitabil? Sau pacienții (mda, un pacient prin definiție nu este fericit) de criza medicamentelor și de blocajul de luni de zile provocat de întârzierea adoptării bugetului de stat? Să fie fericiți țăranii pentru că Dragnea a promis că va reface structura de aprozare desigur la prețurile de achiziție de nerefuzat stabilite de Petre Daea și compania? Cine a mai rămas nefericit de „structura instituțională și de politicile de guvernare”?
Unde se va fi ascuns fericirea descoperită de raport? În zona rurală, tot mai roasă de sărăcie și disconfort? Degradarea infrastructurii a enclavizat România și devine periculoasă pentru orice mașină normală încercarea de a trece dintr-o regiune istorică în alta. E85, șoseaua europeană care duce din București, prin Urziceni, până în nord-estul îndepărtat, este o bandă rulantă a durerii. Acolo se produc mai multe accidente ca pe autostrada care duce spre est, „a Soarelui”, care e de fapt un drum național cu ifose, în fapt, dar fără infrastructură. O aproape autostradă. Ratăm sărbătoarea Unirii din toate unghiurile posibile. Aroganța și ochii dați peste cap ai puternicilor zilei față de manifestațiile pentru o autostradă către Iași demonstrează, cu asupră de măsură că slabe speranțe ca politrucii aflați la butoane să lase să curgă vreun strop de fericire din borcanele cu miere la care au ajuns. Sau poate că unele resurse de fericire se găsesc în programul Prima casă, da, acela prin care tot soiul de șmecheri de partid și de stat s-au umplut de case pe credite extrem de avantajoase. Prima casă a devenit o altă afacere Apartamentul prin care, imediat după Revoluție ștabii din jurul lui Iliescu s-au împroprietărit cu locuințe din fondul de stat. Traian Băsescu, Petre Roman, Adrian Severin, Nicolae Văcăroiu și alții din elita FSN ne pot spune mai multe despre aceste forme preistorice de fericire.
Nu putem lega pur și simplu creșterea economică de avansul în clasamentul fericirii pentru simplu motiv că impactul acesteia se pierde pe parcursul economiei. Dacă e vorba despre o creștere economică reală și nu doar o răsuceală contabilă care ia dintr-un buzunar de stat și bagă în altul privat. Chiar și așa, singurii beneficiari par să fie clienții de partid și/sau bugetarii cărora le-au crescut semnificativ și inegal salariile. Mai ales parlamentarii care au o fixație cu salariile și pensiile. Nu doar ale lor. Din când în când taie foamea potențialilor dulăilor din justiție, servicii secrete sau Poliția cu câte o halcă mai consistentă să le țină siesta cât își reînnoiesc ei imunitatea. Alteori își instalează Napoleonii de carton în diverse funcții și birouri să urmărească Netflix din cabinetul directorului sau chiar al ministrului, chiar dacă abia au competența de a pricepe un meci de fotbal. E cazul lui Mihai Gherghe, care a lucrat până mai ieri ca director executiv în administrația publică unde a fost „liantul între primari și operatorul de apă-canal”. Acum a ajuns secretar de stat la Ministerul Culturii. Tot pe banii dumneavoastră, desigur. Mă rog, e de înțeles, de vreme ce însuși ministrul Culturii este fotbalist legitimat la clubul sportiv Universitatea Alba Iulia și cultura lui e pe potrivă. Întrebat de jurnalistă insistentă care e totuși legătura între el, cultură și cariera anterioară Mihai Gherghe a răspuns prompt: „Să știți că unchiul meu este profesor universitar de istorie veche, un arheolog din România, a făcut descoperiri arheologice și în Gorj. Am avut discuții cu unchiul meu.” S-ar putea totuși ca acest unchi să fie doar un prieten imaginar întrucât noul secretar de stat nu a vrut să-i spună numele; nu vrea să-l amestece în discuție. „V-am zis doar că am cunoștințe,” a spus el vag amenințător iar reporterița a cedat și a tăcut.
Iar dacă banii aduc fericire prin pixul guvernului, desigur, printre cei mai fericiți sunt oamenii de la Romatsa unde salariul mediu net este de 21 800 de lei pe lună. Deci cam cât primește un profesor cu mulți ani vechime și toate gradele date. Pe locul trei în topul celor mai bine plătiți angajați la stat a fost Nuclearelectrica, compania producătoare de energie electrică. Sunt desigur cu toții depășiți de șefii de regii și companii de stat, de bancheri și, de ce nu, de parlamentari care, pe termen lung, câștigă mai mult decât pierdem noi. Ei știu să ne investească bine banii pentru propriul profit. Dar salariile lor sunt mai mereu confidențiale și oricum atât de complexe (salariul de bază, plus bonusuri, prime de instalare, mașină la scară, locuință de serviciu, sume forfetare pentru cabinet) că nu sunt prinse în niciun clasament. Cum nu sunt prinse nici cele ale europarlamentarilor despre care totuși se spune că, într-un mandat, câștigă milioane de euro. Ca să înțelegeți de ce sunt fericiți cei care au prins poziții eligibile pe liste. Ne-ar promite orice ca să ne facă fericiți și să ajungă ei la Bruxelles.
Repondenții sondajului făcut de Națiunile Unite ar fi putut fi selectați și din rândul magistraților. Ne gândim cât de fericită va fi fost Lia Savonea, din Consiliul Superior al Magistraturii, când a aflat că poate scoate bani buni și legali din faptul că stă la conac în afara Bucureștiului. O navetistă. Lia Savonea a primit în 2018 pe ștatul de plată o sută de mii de euro. Și, doar pentru că are o vilă la 15 kilometri de București (cu un BMW sau cu un Tiguan, că le are pe amândouă, din două călcături pe accelerație și trei găini strivite, ajungi în zece minute în Capitală), a primit vreo 30 de mii de euro. E drept că alternativa ar fi fost să meargă la serviciu cu o cursă preorășenească, să facă două ore prizonieră a putineielor de brânză și varză murată, dar nici nu pune eau tendre Chanel în rezervorul mașinii ca să primească acest premiu. Altele vor fi fiind calitățile profesionale ale celor ca Liei Savonea, de neînțeles pentru pământeni mărunți ce suntem. Dar situația ei nu este singulară. Codruț Olaru, care este șeful secției de procurori din CSM, a primit și el în 2018 peste jumătate de milion de lei drepturi salariale (plus vânzări de terenuri de circa 80 de mii de euro, bani care nu se regăsesc mai apoi nicăieri). Iar Simona Marcu, marea preoteasă a CSM, are trei terenuri intravilan, inclusiv unul în Alexandria, Teleorman, și trei case de locuit, una în Alexandria și două în București. E drept are și cam o sută patruzeci de mii de euro datorii, dar la banii pe care-i câștigă ea și soțul ei (care are un cabinet de avocatură) își permit un zâmbet în colțul gurii. Adunate, zâmbetele din CSM fac cât un hohot de râs.
Discuțiile pe marginea bugetul de stat purtate până târziu, după miezul nopții, în cadrul comisiilor parlamentare și proiectul adoptat, până la urmă, fără nicio modificare (deși - sau tocmai pentru că - fuseseră depuse mii de amendamente), au fost turnesolul nefericirii noastre. S-au respins fonduri pentru autostrăzi (rămânem în continuare cu cea mai mică autostradă din lume, Autostrada de un metru inaugurată zilele trecute), nu s-au dat bani pentru modernizare școlilor și nici pentru diversificarea alimentației elevilor. De la cei care s-au frământat inutil să ia urma banilor, să le urmărească traseul prin mașinile de spălat bani înființate de guvern, până la oficialii veni să-și sfideze adversari și să-i persifleze că nu ajung la tribună să le smulgă microfoanele, Parlamentul a devoalat sursa principală de fericire instituțională: nefericirea publică. Dialogul pe tema destinului financiar al României a fost un monolog al surzilor care a evidențiat, o dată în plus că, de fapt, cea mai mare resursă de nefericire este lipsa de comunicare. Și sentimentul că mare parte din haosul parlamentar este doar publicitate preelectorală neplătită. S-a văzut asta și la dezbaterea celor două moțiuni simple (împotriva lui Tudorel Toader și Eugen Teodorovici) respinse de deputați fără mari probleme, semn că, în ciuda zvonurilor, PSD este în continuare la butoanele negocierilor politice de culise. Nu ar fi prima mostră de cinism la cel mai înalt nivel ca adoptarea în sine a discutării bugetului, care trebuia să aibă loc acum trei luni, să fi fost amânată doar pentru ca temele de discuție să fie încă proaspete în mintea omului care intră în cabină pentru a-și vota europarlamentarul. Dar nici nu putem exclude faptul că puzderia de amendamente (chiar și Dragnea a depus amendamente pentru propriul proiect de buget) e rodul unei crize de anxietate preelectorală pentru partide care încă sunt nesigure de locul și rolul pe eșichierul politic. Chiar și despre decizia președintelui Iohannis de a retrimite bugetul înapoi în Parlament, după ce îl contestase la Curtea Constituțională, s-a spus că pare să fie doar turarea motorului electoral al PNL, partidul prezidențial care tocmai a făcut publică o stranie listă de candidați la europarlamentare.
Oricum, cei mai fericiți și cu coafura la locul ei au ieșit din încăierarea parlamentară prim-ministra Dăncilă și ministrul finanțelor, Teodorovici. Două primadone. De altfel, dacă topul fericirii este, în cele din urmă, o medie a stării de bine la nivel național, ministrul Teodorovici contribuie substanțial la ridicarea României în sondaje. A dovedit de nenumărate ori că stă bine la toate subcapitolele fericirii: are bani, se consideră un bărbat chipeș, inteligent, mascul alfa în minister și în Parlament, împlinit din toate punctele de vedere, așa că nu exclude posibilitatea de a candida „cândva” la președinție. „Nu mă întrebați și când anume, pentru că aceasta este surpriză. Știu cum va fi. Problema nu este cum o să fie, o să fie sigur. N-am niciun fel de problemă,” spunea el într-un interviu televizat. E al doilea din PSD care își anunță disponibilitatea de a ne prezida, după Liviu Pleșoianu, acest geniu pustiu de-a binelea al politicii românești. Vecinic tineri și ferice.
S-ar putea ca ministrul finanțelor să fi trădat din greșeală sursa lui ascunsă de fericire: zilele trecute spunea că este foarte posibil ca România să legalizeze în scurtă vreme consumul canabisului în scop medical. La ministerul Sănătății se discută această posibilitate așa că, dacă nu va merge cu politicile guvernului care aduc, pe lângă starea de beatitudine a unora, multă nefericire majorității mai mult sau mai puțin tăcute, vom obține sigur cu tratament medical abonamentul pentru clubul preafericiților. Chiar dacă ne tratăm fericirea cu steroizi, putem ajunge la performanță și nu există un regulament prin care ONU ne-ar putea descalifica din competiția pentru fericirea generală. După aceea ne putem întoarce la tristețea de a doua zi.