În urma unor plângeri din partea directorilor de școli mici, care au vorbit despre marginalizarea sau chiar discriminarea acestor școli, ministerul Educației pregătește un posibil amendament la legislația care prevede că școlile sunt finanțate în funcție de numărul de elevi. Școlile mici amplasate deseori în localități mici și izolate sunt dezavantajate în mod obiectiv, iar schema de finanțare - o alegere subiectivă a autorităților – le-ar dezavantaja și mai mult.
Your browser doesn’t support HTML5
De opt ani managerii școlari au mână liberă la gestionarea bugetelor formate după principiul banul urmează elevul. Când a fost pusă în aplicare, formula de finanțare era considerată cea mai potrivită, doar că autoritățile de profil nu au anticipat că în câțiva ani va scădea simțitor numărul de elevi. Liceele cu mulți elevi au fost afectate mai puțin, pentru gimnazii și școlile mici însă fondurile alocate s-au micșorat considerabil.
Gimnaziul din Chișcăreni, Sângerei, este frecventat de copii din patru sate învecinate, în total 104 elevi. Directoarea Valentina Țurcan spune că banii virați în contul instituției abia dacă ajung pentru remunerarea dascălilor și cheltuielile de întreținere. Prin urmare, materialele didactice necesare și alte dotări rămân încă în așteptare:
Copiii noștri ar trebui să aibă drepturi egale cu ale celor care învață în instituții mari...
„Copiii noștri ar trebui să aibă drepturi egale cu ale celor care învață în instituții mari. Unde sunt o sută și o sută și ceva de elevi, noi trăim într-o sărăcie foarte mare, serviciile comunale și salariile, mai mult nu avem bani pentru nimic. Copiii noștri n-o să vadă nici cabinetul de chimie, biologie să fie dotat. La noi este câte ceva, ce s-a păstrat încă de pe vremurile sovietice. Avem, păstrăm și profesorii se folosesc. Dar viața merge înainte cu pași mari, nu putem lăsa copiii la nivelul acela care a fost cândva.”
La începutul pandemiei, de exemplu, instituția avea doar un calculator portabil și câteva în cabinetul de informatică, lucru care a făcut practic imposibilă învățarea l-a distanță. Valentina Țurcan spune că nici nu ar avea de unde să taie fonduri pentru a acoperi nevoile urgente.
În gimnaziul din Brânzenii Vechi, Telenești, unde învață aproape 200 de elevi, situația e identică. Din bugetul instituției se plătesc salariile și cheltuielile curente. Pentru acoperirea celorlalte nevoi, se apelează la autoritățile locale, spune directoarea Larisa Comerzan. Ea susține că gestionarea unor asemenea bugete- sărace este mai degrabă o povară pentru manageri, copiii fiind lipsiți de oportunitățile pe care le au cei din instituții mari:
### Vezi și... ### Tot mai mulți părinți și profesori cred că școala virtuală e un eșec„Parcă eu nu aș vedea echitatea aceasta. Până la urmă, clădirea e aceeași practic. Cheltuielile sunt aceleași, pentru că, vrem noi sau nu, încălzirea școlii trebuie să o facem, că avem o sută de copii, că avem 500 de copiii, și toate celelalte cheltuieli. Avem necesitate să facem cursuri, și fac cursuri profesorii, dar totuși, bugetul e restrâns. Când vrem să mai procurăm ceva, să facem ceva, un lucru mai mare, tot timpul trebuie să apelăm la Consiliul raional.”
Managerii școlilor mici trag semnale de alarmă de câțiva ani, că nu reușesc să le ofere copiilor cele mai potrivite condiții de studiu. Secretarul de stat de la Ministerul Educației, Natalia Grâu, spune că le dă dreptate directorilor de școli și că autoritățile își propun să revadă formula de finanțare, astfel încât instituțiile mici să nu fie marginalizate:
Să propunem anumite ajustări ale formulei, în așa măsura ca școlile astea mici să nu se sufoce...
„E o problemă conștientizată, școlile acestea mici, ele supraviețuiesc într-adevăr cu greu și atunci, pentru calitate rămân foarte puțini bani. Respectiv, experții au analizat această formulă și ministerul educației va veni cu propuneri către ministerul finanțelor, ca împreună să propunem anumite ajustări ale formulei, în așa măsura ca școlile astea mici să nu se sufoce.”
Între timp, instituțiile cu puțini elevi sunt puse frecvent în situația să aleagă - repară acoperișul care stă să cadă sau asigură profesorii cu materialele didactice pentru ore.