Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan declarat că se va întâlni cu premierul Suediei pentru a discuta despre intrarea țării în NATO, salutând faptul că noul premier Ulf Kristersson este de partea luptei împotriva terorismului.
„Noul premier este de partea luptei împotriva terorismului și a teroriștilor. (...) Bineînțeles că le vom testa sinceritatea cu privire la această problemă în întâlnirea pe care o vom ține”, a mai spus Erdoğan.
Turcia a declarat anterior că parlamentul de la Ankara nu va ratifica admiterea Suediei și Finlandei în NATO dacă cele două țări nordice nu extrădează persoanele pe care Ankara le consideră teroriști.
### Vezi și... ### Erdoğan reia amenințarea de a bloca aderarea Suediei și Finlandei la NATONoul ministru de externe al Suediei Tobias Billström a spus că se așteaptă ca Ungaria și Turcia să voteze în curând aderarea țării sale la NATO.
Ministrul de externe al Finlandei Pekka Haavisto a afirmat și el că țara sa este în contact regulat cu Turcia în legătură cu candidatura sa pentru aderarea la NATO, relatează Reuters.
Turcia a blocat până acum aderarea Suediei și Finlandei la NATO, invocând presupusul sprijin acordat militanților kurzi și membrilor grupului clericului islamic Fethullah Gülen, ambele clasificate de Turcia drept grupuri teroriste.
Pentru ca Suedia și Finlanda să fie admise în NATO, cererile lor trebuie să fie ratificate de toate cele 30 de state membre. Până acum, 28 au făcut-o deja - doar parlamentele din Turcia și Ungaria nu au vota încă.