Turcia și NATO: noua criză a rachetelor rusești

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat deja ca armata turcă va achiziționa un al doilea asemenea sistem din Rusia, in ciuda avertismentelor SUA si NATO. Într-un interviu cu televiziunea americană CBS, in marginea reuniunii Adunării Generale a ONU la New York, săptămâna trecută, Erdogan a spus ca țara sa ia asemenea decizii independent și în mod responsabil, nu sub presiunea altora.

Turcia și NATO: noua criză a rachetelor rusești

Erdogan a mai spus că Turcia a luat aceasta decizie după ce Washingtonul a refuzat să-i vândă rachete americane Patriot si ca nu i-a livrat nici avioane de lupta F-35, deși Turcia a plătit un avans, ca sancțiuni pentru achiziționarea anterioară a unor rachete rusești S-400, în 2017.

Pentagonul are serioase obiecții față de folosirea unor rachete rusești într-un sistem de apărare al NATO.

Adăugând confuziei identitare si discuțiilor interne prin care trece NATO ca instituție si structura colectivă de apărare, Turcia provoacă astfel din nou Alianța, in vreme ce Grecia in schimb a anunțat ca va cumpăra din Franța nave militare, trei fregate, cu o opțiune pe a patra, precum și armament.

Este vorba de un gest european, premierul grec Mitsotakis a spus ca și Marea Britanie și SUA au oferit guvernului de la Atena să ii vândă nave, dar ca Grecia a favorizat Franța, din solidaritate europeană.

Anul acesta Grecia a mai cumpărat de la Franța 18 avioane de lupta in valoare de trei miliarde euro.

Grecia își modernizează forțele armate pe fundalul tensiunilor cu Turcia, deși ambele țări sunt membre in NATO, unde au intrat simultan.

Pe plan politic, divergentele, ba chiar tensiunile, ramân mari. Turcia, de pilda, se considera o apărătoare a drepturilor tătarilor din Crimeea anexata de Rusia in 2014.

Apropierea ostentativă a Turciei lui Erdogan de Rusia lui Putin e cu atât mai stranie cu cât, pe lângă apartenența sa la NATO, Turcia încă este un candidat pentru a intra în UE. Până și felul în Erdogan și Putin au ajuns la un târg acceptat reciproc, și de unul și de celălalt, în cadrul recentului conflict din Karabah, arată că înțelegerea lor funcționează. Putin, care sprijină Armenia creștină pe care a reușit să o îndepărteze de UE, nu a protestat atunci când Erdogan i-a ajutat pe azeri cu armament NATO. La rândul său, Erdogan a acceptat ca trupe rusești să se interpună de acum înainte pentru ca armenilor să le rămână un coridor (o șosea, de fapt) spre Karabah.

Avem acolo una din cele mai mari modificări geo-politice ale configurației de după căderea comunismului și prăbușirea URSS în urmă cu trei decenii (ceea ce Putin a numit „cea mai mare tragedie a secolului XX”).

Înainte de căderea comunismului, în deceniile Războiului Rece, URSS și Turcia erau pur și simplu opuse prin definiție, Turcia fiind membru în NATO. Acum, Turcia este tot in NATO, dar cumpără rachete S-400 de la Rusia pe care lasă de înțeles că ar fi gata să le folosească împotriva Greciei, membră tot în NATO.

Dacă Putin ar fi dorit să slăbească alianța militară occidentală, NATO, din interior nu s-ar fi comportat altfel.