Ministerul Afacerilor Externe de la București nu a avut nicio reacție după lichidarea generalului iranian Qassem Soleimani, dar sâmbătă a transmis pe Twitter un mesaj în care subliniază necesitatea detensionării situaţiei din Orientul Mijlociu: „România este profund îngrijorată cu privire la evoluţiile din Orientul Mijlociu după atacurile asupra Ambasadei Statelor Unite în Irak - pe care România le-a condamnat ferm - măsurile de protecţie luate de SUA. Detensionarea este esenţială pentru a se preîntâmpina pe viitor o deteriorare a situaţiei de securitate”.
România se distanțează cumva față de marile puteri europene, Franța și Germania, care au criticat discret decizia Statelor Unite de a-l scoate din joc pe cel care era considerat al doilea cel mai influent om din Iran, Qassem Soleimani, fără să se situeze însă în mod clar alături de aliatul său strategic.
Your browser doesn’t support HTML5
Declarația diplomatică distribuită de ministerul de Externe este precaută, în așa fel încât să nu deranjeze nici Washingtonul, dar nici Parisul sau Berlinul, ținând însă cont de relațiile speciale pe care le are cu Statele Unite, România nu va putea fi decât de partea americanilor, în cazul deteriorării lucrurilor. În această situație, România nu va putea fi doar declarativ alături de America, ci și militar.