Ucraina comemorează victimele de la Bucea, la un an de la eliberare
Atunci când forțele rusești s-au retras din suburbia Bucea a Kievului după 33 de zile de ocupație, în urma încercării eșuate de a cuceri capitala țării, au lăsat în urmă scene de groază care, nici după un an, nu au fost uitate.
Imaginile cu cadavre de civili, unii cu mâinile legate la spate, au fost văzute de întreaga lume.
Alte imagini, cum ar fi cea în care Ira Gavriluk își ține pisica în brațe în timp ce trece pe lângă cadavrele soțului și fratelui ei, pe 4 aprilie, i-au uimit pe telespectatori.
Autoritățile de la Kiev au declarat că în timpul ocupației rusești din Bucea au murit peste 1400 de oameni, printre care 37 de copii.
Un câine lângă cadavrul unui civil identificat ca fiind Volodimir Brovcenko, împușcat mortal în timp ce se plimba cu bicicleta în Bucea.
Ucraina și aliații săi occidentali au acuzat trupele rusești de crime de război după aceste descoperiri. Există nenumărate imagini de acest fel și relatări ale martorilor. Moscova neagă acuzațiile, susținând că atrocitățile de la Bucea au fost înscenate.
Localnici în apropierea unei gropi comune pe 3 aprilie 2022.
Aproape un an mai târziu, angajații primăriei au refăcut străzile, ștergând cele mai multe dintre semnele vizibile ale morții și distrugerii.
Daria (stânga) privește cum soțul ei, Maxim, vopsește poarta casei în timp ce copiii lor se joacă, pe 30 martie 2023. Acum un an, pe strada din fața casei lor erau împrăștiate zeci de cadavre de civili.
Deși străzile și multe case au fost reparate și curățate de dărâmături, locuitorii spun că va fi nevoie de generații pentru a vindeca rănile psihologice profunde lăsate de ocupație.
O femeie trece pe lângă panourile din Bucea pe care se află chipurile soldaților ucraineni care au murit pentru a-și apăra țara.
Mașini civile și vehicule militare distruse în timpul invaziei încă mai pot fi văzute în apropierea clădirilor de apartamente reparate din Bucea înainte de prima aniversare a eliberării sale.
Mormintele persoanelor neidentificate, inclusiv ale copiilor uciși în timpul ocupației rusești din Bucea, sunt marcate cu numere.
La împlinirea unui an de la eliberarea orașului Bucea, pe 31 martie, membrii familiilor și soldații au adus un omagiu celor uciși .
Un membru al Gărzii de Onoare este văzut în timp ce steagul național ucrainean este arborat în timpul unei ceremonii pentru a marca trecerea unui an de la eliberarea orașului Bucea.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu va ierta niciodată atrocitățile comise acolo.