Ucraina: Poziții din est au fost bombardate pentru a împiedica transferul de trupe

Tancuri de construcție germană atacând pozițiile armatei ruse

Trupele rusești au bombardat poziții deținute de trupele ucrainene și mai multe zone populate din Ucraina, a transmis Statul Major General al forțelor armate ucrainene la 8 august. De asemenea, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat că a dejucat un complot de ucidere a doi înalți oficiali guvernamentali.

În regiunea Donețk, trupele rusești încearcă să provoace „pierderi maxime” unităților ucrainene și să împiedice transferul acestora în alte direcții, a declarat Statul Major General în evaluarea sa de seară a luptelor din această zi. Trupele ucrainene, se mai spune în raport, au respins asalturile inamice în mai multe locuri, informații care nu au putut fi verificate.

SBU a declarat că a arestat agenți ruși care plănuiau să îi asasineze pe ministrul apărării Oleksi Reznikov și pe șeful serviciilor de informații militare, Kirilo Budanov. Acesta a publicat pe Telegram o înregistrare video în care se vede un grup înarmat care somează și încătușează doi bărbați în haine civile care se apropiau de o mașină.

Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației militaro-civile din regiunea Herson, numit de Moscova, a declarat reporterilor la începutul zilei de 8 august că forțele ucrainene au atacat din nou un pod strategic peste fluviul Nipru, regiunea Herson din sud-estul Ucrainei. Stremousov a declarat că redeschiderea podului va fi amânată pentru o perioadă nespecificată.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | Rusia și Ucraina se acuză reciproc de „terorism nuclear”