„Liniile roșii” ale Rusiei nu sunt problema Ucrainei (Dmitro Kuleba)

Președintele rus Vladimir Putin la o reuniunea online a Organizației Tratatului Securității Colective, Moscova, 16 septembrie 2021.

Kremlinul a reiterat faptul că orice extindere a infrastructurii militare NATO în Ucraina ar încălca una dintre „liniile roșii” ale președintelui rus Vladimir Putin. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după ce liderul autoritar de la Minsk, Alexandr Lukașenka, a acuzat Washingtonul că ar folosi centre de antrenament pentru a deghiza baze ale NATO în Ucraina.

Kiev-ul, care dorește legături mai strânse cu alianța politico-militară occidentală, a respins imediat afirmațiile, spunând că își va stabili propria politică de securitate și că Moscova ar trebui să se preocupe doar de problemele din interiorul granițelor Rusiei.

La 27 septembrie, Lukașenka a spus că Statele Unite „construiesc baze” în Ucraina și că el și cu Putin au „căzut de acord că trebuie făcut ceva în acest sens”. Vizat de mai multe runde de sancțiuni americane și europene din cauza reprimării protestelor pro-democrație, liderul de la Minsk nu a explicat ce măsuri de răspuns se au în vedere.

Rusia se opune cu fermitate ideii de aderare a Ucrainei la NATO.

La Kiev, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a respins cu tărie noțiunea de „linie roșie” trasată de Rusia în afara propriilor frontiere. „Liniile roșii” ale lui Putin sunt limitate la granițele Rusiei, a scris Kuleba pe Twitter.

Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în 2014, și a sprijinit separatiștii din Donbas într-un război contra Kiev-ului, care a izbucnit în acel an și care mai durează.