Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare de la Kiev, Oleksi Danilov, a declarat că Ucraina va impune sancțiuni în legătură cu alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Potrivit lui Danilov, vor fi introduse sancțiuni în special pentru organizarea alegerilor în Crimeea anexată și în teritoriile separatiste din estul Ucrainei, controlate de milițiile susținute de Moscova.
„Majoritatea sancțiunilor se referă la alegerile pentru Duma de Stat organizate în Crimeea și în Donbas. Toți participanții la acest proces, membrii comisiilor, agitatorii, observatorii, toți vor fi sancționați. Sancțiunile vor fi aplicate în viitorul apropiat printr-un decret prezidențial", a precizat Danilov, într-o conferință de presă susținută vineri seară, după ce președintele Volodimir Zelenski a convocat Consiliul de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei.
### Vezi și... ### Alegeri în Rusia: record de secții de votare în regiunea transnistreanăPotrivit secretarului, sancțiunile vor viza 53 de membri ai comisiilor electorale teritoriale și 33 de candidați la funcția de deputat.
În luna mai, Ministerul rus de Interne a declarat că 527.000 de locuitori ai regiunilor separatiste Donețk și Luhansk au obținut pașapoarte rusești. Aceste pașapoarte vin, de obicei, fără înregistrare oficială în Rusia.
Cu toate acestea, o rezoluție adoptată ulterior de Comisia Electorală Centrală a Rusiei în iulie a permis acestor persoane să se înregistreze și să voteze online la alegerile din acest weekend, oferindu-le unul dintre drepturile fundamentale de care se bucură cetățenii ruși cu drepturi depline. A fost astfel creat un grup considerabil de oameni care, potențial, pot susține partidul pro-Kremlin, Rusia Unită.
Încă din 2019, administrația Putin a lansat o campanie de „pașaportizare”, facilitând mult obținerea cetățeniei rusești pentru locuitorii din regiunile separatiste ale Ucrainei.
Decretul semnat în 2019 de președintele Vladimir Putin a provocat critici dure din partea Kievului și a guvernelor occidentale care acuză Moscova că încearcă să destabilizeze Ucraina.