Ucraina susține că ofensiva rusă la Bahmut pierde din intensitate

Militar ucrainean în luptele de la Bahmut, Ucraina, 20 martie 2023.

Trupele ucrainene, aflate în defensivă de patru luni, vor lansa „foarte curând” un contraatac, acum că marea ofensivă de iarnă a Rusiei pierde din avânt iar Bahmut nu a fost ocupat, a declarat joi comandantul forțelor terestre ucrainene, citat de agenția Reuters.

Mercenarii rusi din milițiile Wagner, care încearcă să cucerească Bahmutul în cea mai lungă și sângeroasă bătălie a războiului, „pierd din forță și se epuizează”, a scris comandantul forțelor terestre ucrainene, Oleksandr Sirski, într-o postare pe rețelele de socializare, citată de Reuters.

„Foarte curând, vom profita de această oportunitate, așa cum am făcut în trecut în apropiere de Kiev, Harkov, Balaklia și Kupiansk”, a scris el, enumerând contraofensivele ucrainene de anul trecut, care s-au dovedit a fi puncte de cotitură în război.

Miercuri, ministerul britanic al Apărării, în analiza sa cotidiană a situației de pe frontul din Ucraina, aprecia că „este o posibilitate reală ca ofensiva rusă la Bahmut să fie în pierdere de viteză”.

O reducere a intensității atacurilor rusești ar putea indica și o decizie a Moscovei de a-și reorienta forțele spre alte zone.

Tot ministerul britanic al Apărării remarca joi că trupele ruse au înaintat la nord în această lună, recâștigând parțial controlul asupra regiunii din apropiere de orașul Kremina. Lupte grele aveau loc și mai la sud.

Dacă aprecierile despre reducerea ofensivei ruse la Bahmut se confirmă, precizează Reuters, ar fi o schimbare surprinzătoare de tactică, ținând cont de importanța simbolică a orașului, principala țintă a actualei ofensive rusești și de amploarea pierderilor suferite de ambele părți acolo. Luptele de la Bahmut sunt considerate cea mai sângeroasă bătălie de infanterie din Europa de la al Doilea Război Mondial, mai notează Reuters.

### Vezi și... ### „Nu știu cum am supraviețuit”: Trupele Rusiei în tocătorul de carne din estul Ucrainei

Moscova nu a reacționat la aceste speculații. Evgheni Prigojin, șeful milițiilor Wagner, a publicat însă luni o scrisoare adresată ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, în care a avertizat că Ucraina încearcă să izoleze milițiile Wagner, care luptă la Bahmut, de restul armatei ruse și i-a cerut ministrului să facă ceva pentru a împiedica aceste planuri. În caz contrar, consecințele ar putea fi „grave”, a mai scris Prigojin.