Serviciul diplomatic al Uniunii Europene a difuzat o declarație joi, 7 octombrie, prin care aduce un omagiu memoriei Annei Politkovskaia, jurnalista de la Novaya Gazeta și apărătoarea drepturilor omului, care a luptat cu violența și injustiția din Rusia, în ciuda intimidărilor repetate la care a fost supusă, inclusiv a unei execuții simulate și a unei tentative de otrăvire.
Anna Politkovskaia a fost împușcată mortal, în blocul în care locuia în centrul Moscovei, pe 7 octombrie 2006, de ziua președintelui Vladimir Putin. Politkovskaia ancheta în acel moment șirul de atacuri care au precedat începutul celui de al Doilea Război Cecen și preluarea puterii de către Vladimir Putin.
În declarația Serviciului European de Acțiune Externă se amintește, între altele, despre decizia CEDO din 2018 care a constatat că statul rus nu și-a îndeplinit obligația de a investiga în mod adecvat crima. Autoritățile ruse au găsit și condamnat un grup de persoane care au executat asasinatul, dar nu au luat măsuri adecvate pentru a-i găsi pe comanditarii crimei.
„Facem apel la guvernul rus să se asigure că toți cei responsabili pentru asasinarea Anei Politkovskaia sunt aduși în fața justiției, într-un proces judiciar deschis și transparent. Ne așteptăm ca Rusia să își respecte obligațiile naționale și internaționale în cadrul ONU, OSCE și Consiliului Europei de a proteja drepturile omului și valorile democratice”, se spune în declarație.
Serviciul diplomatic al Uniunii Europene mai notează că această comemorare are loc într-un moment în care mass-media independentă și societatea civilă din Rusia „se confruntă cu presiuni fără precedent din partea guvernului rus, în special prin desemnarea unor medii din ce în ce mai numeroase, organizații ale societății civile, dar și jurnaliști și activiști individuali ca „agenți străini” sau „indezirabili” (...) Ne solidarizăm cu societatea civilă rusă, cu apărătorii drepturilor omului și cu jurnaliștii independenți și îi vom sprijini în continuare în activitatea lor importantă”, se mai spune în declarația citată.