Uniunea Europeană a semnat un acord cu Republica Moldova cu privire la managementul frontierei. Potrivit documentului semnat joi, 17 martie, agenții Frontex vor putea să ofere asistență polițiștilor de frontieră moldoveni, care se confruntă cu un flux masiv de refugiați din Ucraina.
Acțiunile întreprinse de Moldova în privința persoanelor care fug de războiul din Ucraina sunt „impresionante”, a spus comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, citată într-un comunicat al Comisiei Europene. „De la începutul războiului, Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor din regiune. UE este alături de Moldova - prin sprijin umanitar prin intermediul mecanismului de protecție civilă, prin angajamentele de a transfera persoane în statele membre ale UE, iar acum, prin acest acord semnat astăzi, UE va oferi asistență suplimentară pentru a sprijini gestionarea frontierelor prin desfășurarea efectivă a polițiștilor de frontieră Frontex pe teritoriul Moldovei, pentru a lucra cot la cot cu polițiștii de frontieră moldoveni în desfășurarea activității lor.”
Peste 300 de mii de persoane care fug de invazia rusească din Ucraina au intrat în Republica Moldova, dintre care peste 130 de mii au rămas pe teritoriul moldovean, restul plecând spre alte țări.
Polițiștii de frontieră moldoveni se confruntă cu provocări atât din cauza numărului mare de intrări, cât și din cauza faptului că împart o frontieră cu o zonă de război activă, se mai spune în comunicatul citat.
Acordul semnat joi permite desfăşurarea echipelor Frontex pentru a ajuta la înregistrarea şi controlul persoanelor care fug din Ucraina, sub conducerea autorităţilor moldovene. El consolidează cooperarea actuală între Frontex şi Republica Moldova, care se bazează pe un acord de lucru încheiat în 2008, notează AFP, citată de Agerpres.
Negocierea unui astfel de acord cu o ţară terţă, care ia de obicei şase luni, s-a realizat de această dată într-o săptămână, şi-a exprimat satisfacţia comisarul Ylva Johansson.
Sprijinul operaţional al Frontex va fi furnizat Republicii Moldova „cât mai curând posibil în cadrul aplicării provizorii a acordului”, potrivit Consiliului European. Acordul necesită însă o aprobare finală din partea Parlamentului European.
În prezent, 18 agenţi ai Frontex sunt prezenţi în Republica Moldova, dar nu sunt operaţionali, iar acordul va permite desfăşurări suplimentare.
În ţările membre ale UE, 205 agenţi ai Frontex sunt desfăşuraţi în România, 20 în Polonia şi 14 în Slovacia, potrivit Comisiei.
Europol, agenţia europeană de luptă împotriva criminalităţii, este de asemenea prezentă în Slovacia şi în Polonia şi va institui misiuni şi în Republica Moldova, precum şi în România şi Ungaria, potrivit comisarului Ylva Johansson.