Talibanii „nu au reușit să stabilească un sistem politic incluziv”, susține Uniunea Europeană, în ajunul primei aniversări de la prima aniversare a guvernării mișcării islamiste fundamentaliste.
„Populația, inclusiv grupurile etnice și religioase și, în special, etnicii hazara și populația șiită, se confruntă cu abuzuri instituționalizate și sistemice ale drepturilor lor economice, sociale, culturale, civile și politice", a afirmat Nabila Massrali, purtător de cuvânt al UE pentru afaceri externe, într-o declarație din 14 august.
### Vezi și... ### HRW îi îndeamnă pe talibanii afgani să respecte drepturile omului„Mai concret, regimul taliban a încălcat și abuzat grav drepturile femeilor și fetelor afgane, care rămân private de educație secundară, în timp ce noile restricții privind codurile vestimentare și circulația le-au exclus și mai mult din majoritatea aspectelor vieții economice și publice", a mai spus Massrali. „Mecanismele de protecție a femeilor și fetelor împotriva violenței și a căsătoriilor forțate au fost desființate, iar violența domestică este în creștere.”
Talibanii au cucerit Kabulul pe 15 august 2021. Astfel a ajuns din nou la putere în Afganistan această mișcare fundamentalistă, la aproape 20 de ani după ce fusese înlăturată de invazia americană, în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001.
### Vezi și... ### Salvați copiii: Viața fetelor afgane, „distrusă” de la întoarcerea talibanilorNicio țară nu a recunoscut încă regimul taliban. După ce inițial au dat de înțeles că vor fi mai moderați decât în perioada în care s-au aflat anterior la putere, talibanii au trecut la o linie dură, anulând drepturile femeilor, intoleranți cu cei care-i criticau și impunând un control mai mare asupra presei.
Reproșul UE vine la o zi după ce talibanii au disperat cu violență o demonstrație a femeilor din Kabul. Talibanii au tras focuri de armă în aer și le-au bătut pe protestatarele care cereau „pâine, muncă și libertate”.
Aproximativ 40 de femei au mărșăluit în fața clădirii Ministerului Educației pe 13 august, înainte ca talibanii să le disperseze.
Fotografiile și videoclipurile de la protest postate pe rețelele de socializare arată cum forțele talibane trag focuri de avertisment și le agresează fizic pe femei. Unele femei au fost urmărite de talibanii, care le-au bătut cu patul puștii.
Talibanii au reținut, de asemenea, trei jurnaliști străini și un lucrător afgan pentru că au transmis de la protest, iar alți doi jurnaliști locali au fost ușor răniți, potrivit Asociației jurnaliștilor independenți afgani (AIJA).
Hujatullah Mujadidi, un membru important al AIJA, cu sediul la Kabul, a declarat pentru agenția dpa că jurnaliștii străini reținuți erau din Germania, Danemarca și Norvegia.
Amnesty International și-a exprimat îngrijorarea cu privire la rapoartele potrivit cărora talibanii au folosit „forță excesivă” pentru a le dispersa pe femei. Aceasta a declarat pe Twitter că femeile „au protestat pașnic pentru a-și cere drepturile omului”.
O înregistrare video despre care se spune că ar fi fost făcută în timpul marșului le arată pe femei purtând bannere și afișe și mărșăluind în stradă cerând dreptul la muncă și la participare politică.
„Dreptate, dreptate. Ne-am săturat de ignoranță", au scandat ele. Multe dintre protestatare nu purtau vălul obligatoriu pe față.