UE vrea să lanseze o forță de reacție rapidă proprie cel mai târziu în 2025

Imagine generică.

Uniunea Europeană vrea să lanseze o forță de reacție rapidă proprie, cu 5000 de militari, cel mai târziu în 2025, se arată într-un document văzut de reporterii AFP.

Propunerea cuprinsă într-o trecere în revistă a amenințărilor cu care se confruntă UE („Strategic Compass”) urmează să fie prezentată miniștrilor de externe și ai apărării din cele 27 de state membre lunea viitoare de șeful politicii externe europene Josep Borrell.

AFP amintește că plecarea haotică a forțelor occidentale din Afganistan, ca și alianța consolidată dintre SUA, Marea Britanie și Australia, soldată cu anularea unui contract de submarine australiano-francez, a readus în discuție nevoia ca Uniunea Europeană să fie mai capabilă de acțiune independentă pe plan militar.

Din Capacitatea UE de Desfășurare Rapidă, cum ar urma să se numească forța, vor face parte trupe terestre, de aviație și marină. Documentul spune că pregătirea ar urma să înceapă în 2023, iar forța va deveni operațională în 2025, cel mai târziu. Liderii din UE ar urma să mai discute propunerea anul aceasta, înaintea convenirii unei variante finale în martie, anul viitor.