Comisia Europeană a încheiat al cincilea acord pentru vaccinuri anti-Covid-19, cu compania germană de biotehnologie CureVac, pentru achiziționarea a 225 milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Celelalte 4 acorduri au fost încheiate cu AstraZeneca/Universitatea Oxford (300 milioane de doze), Sanofi/GSK (300 milioane), Johnson & Johnson (200 milioane) și Pfizer/BioNTech (300 milioane de doze).
În cadrul UE achiziționarea și distribuirea vaccinelor – când vor fi pe piață – se face centralizat, prin Bruxelles, pentru a asigura nu numai un număr sufficient de vaccinuri dar și distribuirea lor echitabilă și concomitentă în toae țările membre, evitându-se astfel o cursă individuală care ar putea adânci clivajele dintre statele membre.
În România, președintele Klaus Iohannis a anunțat o strategie de vaccinare contra COVID-19, spunând că au început pregătirile practice pentru distribuirea vaccinului, atunci când va fi disponibil un vaccin. Vaccinarea se va face în etape, începând cu personalul medical, cei aflați în grupul de risc, dar și angajații sectoarelor cheie ca educația, siguranța, energia, furnizarea de apă și alimente Cu un număr total de peste 365 de mii de cazuri confirmate de COVID-19 și peste 9 mii de decese, România urmează să primească un vaccin prin mecanismul de achiziție și distribuire al Uniunii Europene.