Uciderea generalului iranian Soleimani de către armata americană e subiectul cel mai discutat azi de comentatori. Cu toții subliniază doza mare de imprevizibil în evoluția acestor tensiuni care au fost uneori catalogate drept declanșarea neoficială a celui de-al treilea război mondial.
Your browser doesn’t support HTML5
Revista presei 6 ianuarie Tania Radu
Alexandru Lăzescu a scris în Ziarul de Iași, și este reluat de platforma contributors.ro, că nu are sens comparația cu atentatul de la Sarajevo. „Este o teorie greu de susținut. Din mai multe motive. Primul este acela că Beijingul este puternic dependent de livrările de petrol din Golf, deci va încerca să tempereze eventuale acțiuni prea riscante ale Iranului. Rușii ar putea beneficia de creșterea prețului petrolului, deja vizibilă, însă nici ei nu au interes să provoace o explozie de violență într-o regiune apropiată. Ar fi prea riscant. În plus, în ciuda retoricii belicoase, de altfel previzibile, pe care o auzim în acest zile, Iranul nu se află nici el chiar în situația de a risca un conflict pe scară mare cu America. Situația din țară este tensionată (…). Să nu uităm că tot trupele comandate de Soleimani au fost cele care au reprimat în sânge demonstrațiile împotriva regimului”, iar, mai spune Lăzescu, în conducerea statului iranian sunt figuri care chiar răsuflă ușurate după dispariția lui Soleimani din peisaj. Analistul tinde să considere mai degrabă justificată decizia abruptă a președintelui Donald Trump, având în vedere informațiile potrivit cărora generalul iranian se afla în Irak tocmai pentru a pune la cale un plan de atacuri antiamericane. Casa Albă avea două variante: să reacționeze minimal la provocările în serie ale Iranului din ultima perioadă, ceea ce ar fi dus la umilința de a-și retrage trupele din Irak. Sau să reacționeze dur, dând un semnal ferm. Riscurile au fost luate în calcul în ambele situații.
Ioana Ene Dogioiu (ziare.com) a stat de vorbă cu fostul ministru de externe Cristian Diaconescu. Și el crede că decizia de la Washington a fost probabil îndreptățită, susținută pe informațiile pe care americanii le aveau despre intențiile Teheranului. A explicat de ce „marja de acțiune a Iranului este destul de restrânsă, aflându-se într-o rețea de interese strategice care includ Siria, Federația Rusă, China și Qatar, dar și pentru că nu are deloc aliați”. Scutul de la Deveselu devine extrem de important în context: a fost conceput exact pentru a apăra trei sferturi din Europa de un eventual atac iranian. Ar fi fost însă de preferat o reacție mai puțin palidă a României, ca principal aliat al Statelor Unit, susține Diaconescu.
Alina Mungiu-Pippidi este publicată pe blogurile Adevărul, iar opinia ei este că politica externă pro-americană dusă la București este greșită și amatoristică. „Dacă americanii sunt consideraţi în război cu Iranul, la fel şi noi. Spre deosebire de vest-europeni, foarte rezervaţi sau pe faţă critici ai politicii lui Donald Trump de asasinarea unui general iranian aflat temporar în Irak, noi ne-am repezit să ne solidarizăm fără rezerve. Dacă mai era nevoie, pentru că trebuie amintit că am fost primii din Europa care şi-au instalat o bază americană de rachete operaţională contra unui atac din Iran, asta pe vremea când Iranul ar fi atacat pe oricine, doar pe noi nu, şi astfel ne-am pus pe harta de agresiune singuri şi nesiliţi de nimeni”.