„Conform informațiilor aflate la dispoziția organelor de cercetare preliminară, Odarcenko a trecut frontiera de stat în afara punctului de control cu România și după aceea s-a adresat autorităților de stat din România cu o cerere de azil în acest stat”, a declarat un procuror anticorupție ucrainean, citat de Ukrainska Pravda.
Potrivit datelor preliminare ale Biroului Național Anticorupție din Ucraina (NABU), Andrii Odarcenko ar fi trecut ilegal frontiera în România pe 17 septembrie, în apropierea localității Krasnoilsk din regiunea Cernăuți, în dreptul localității Vicovu de Sus din județul Suceava.
Șoferul lui Odarcenko a declarat la audierea din 19 septembrie că, cu două zile înainte, acesta i-a cerut să îl lase în centrul localității de la granița cu România, i-a dat telefoanele mobile și i-a cerut să le pună la încărcat, potrivit Tribunalului Anticorupție din Ucraina.
Odarcenko i-a mai spus că se va întoarce singur la Kiev. De atunci, șoferul nu l-a mai văzut pe deputat și nu știe cum să ia legătura cu el.
Acuzat de corupție
Anul trecut, pe 21 noiembrie, Biroul Național Anticorupție din Ucraina a anunțat suspiciunile anchetatorilor cu privire la Andrii Odarcenko, deputat din 2019 în fracțiunea Slujitorul Poporului.
El ar fi încercat să îl mituiască în bitcoin pe șeful Agenției de Stat pentru Restaurarea și Dezvoltarea Infrastructurii, Mustafa Naiem.
Deputatul ar fi intenționat să primească bani din fondul pentru lichidarea consecințelor agresiunii armate pentru a repara clădirile Universității de Stat de Tehnologie Alimentară și Comerț din Harkov, unde Odarcenko a fost decan.
Valoarea șpăgii ar fi fost de circa 8% din contract, potrivit rechizitoriului trimis în instanță. Ulterior, deputatul i-ar fi oferit lui Naiem o parte din beneficiul ilegal în valoare de 0,39 bitcoini, adică echivalentul a 10.000 de dolari.
În timpul uneia dintre audierile în instanță, Odarcenko a negat că l-ar fi mituit pe funcționarul ucrainean.
El a recunoscut că a avut contacte cu Naiem, dar a spus că acesta i-ar fi cerut să îl învețe cum să utilizeze criptomonedele. În plus, deputatul a declarat că ancheta împotriva sa ar putea fi o dovadă a „persecuției politice”.
Tot atunci, instanța i-a impus deputatului Odarcenko o cauțiune în valoare de 15 milioane de grivne (325.000 de euro). Acesta a plătit cauțiunea.
Măsuri după fuga în România
Președintele Verhovna Rada (Parlamentul din Ucraina) nu a emis aviz de călătorie de afaceri pentru Odarcenko, a mai spus procurorul de caz la audierea din 19 septembrie.
Acesta este motivul pentru care Înalta Curte Anticorupție a decis să-l aresteze în lipsă pe Andrii Odarcenko.
De asemenea, procurorii au solicitat includerea deputatului pe lista persoanelor urmărite internațional.
Parchetul anticorupție din Ucraina a inițiat recuperarea celor 15 milioane de grivne (aproximativ 325.000 de euro) din cauțiunea plătită anterior de către deputat.
Ajuns în România, Odarcenko a solicitat autorităților statului român azil, a declarat procurorul de caz în timpul audierii, potrivit Serviciului ucrainean al RFE/RL.
Potrivit Libertatea, Andrii Odarcenko a cerut autorităților române protecție temporară, de care beneficiază – de la începutul războiului – aproape 180.000 de cetățeni ucraineni.
Contactați de Europa Liberă, reprezentanți ai Poliției de Frontieră și ai Inspectoratului General pentru Imigrări au declarat că nu pot face comentarii cu privire la cazuri particulare.
Cine este Andrii Odarcenko
Născut pe 2 noiembrie 1978, Andrii Mikolaiovici Odarcenko este profesor de comerț și managementul calității.
A fost ales deputat independent în alegerile parlamentare din noiembrie 2019. Ulterior, s-a înscris în Partidul Slujitorul Poporului, care a fost fondat de actualul președinte, Volodimir Zelenski.
A absolvit Universitatea de Stat de Tehnologie Alimentară și Comerț din Harkov în 2000. Este doctor în științe tehnice.
Știre preluată de la Radio Europa Liberă România.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te