Autoritățile române nu au făcut public numele diplomatului împotriva căruia a fost luată măsura, menționând doar că acesta a avut „activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice”.
Convenția de la Viena prevede între altele că personalul diplomatic nu are dreptul să se angajeze în activități de spionaj.
„Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, 24 mai 2024, în cursul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Federației Ruse la București”, a transmis MAE.
Ambasada Rusiei în România nu a furnizat un punct de vedere pe acest subiect.
Anunțul vine în aceeași zi în care România a anunțat că a reținut un cetățean român pentru trădare, după ce acesta ar fi spionat mai multe baze militare românești și ale NATO din județul Tulcea și a trimis informațiile Ambasadei Rusiei.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te