Andrei Zubov: „Octombrie a însemnat o cotropire îngrozitoare a Rusiei, deoarece s-a bazat exclusiv pe violență”

Partidul Comuniștilor este singura formațiune moldoveană, sau singura cunoscută, care a serbat astăzi 100 de ani de la revoluția bolșevică rusă din 1917. Comuniștii moldoveni au depus flori la monumentul liderului bolșevic Lenin de la centrul Moldexpo din Chișinău, iar fostul președinte Vladimir Voronin a spus că revoluția a fost un „eveniment de dimensiune globală, care schimbat lumea”. Pentru istoricul rus Andrei Zubov, vicepreședintele Partidului Libertății Populare, evenimentele din octombrie 1917 au fost o lovitură de stat, care au pus cruce, sau stea am putea spune, pe Rusia liberă. Vă prezentăm interviul lui Zubov acordat televiziunii de limbă rusă a Europei Libere, Nastoiașceie Vremia.

Europa Liberă: În anul în care se împlinesc o sută de ani de la rebeliunea din octombrie, în cercurile oficiale rusești se vorbește despre acele evenimente ca despre un mort – fie bine, fie deloc. Între timp din tabăra liberală tot mai des se aud voci care ne atenționează cu privire la restaurarea dictaturii aproape că de tip stalinist. Însă, se pare că patetismul anului ’17 nu reprezintă acel caz când adevărul se află undeva la mijloc. Care este, totuși, adevărul: a însemnat anul 1917 o eliberare pentru Rusia și a devenit oare anul 2017 o întoarcere în totalitarism?

Andrei Zubov: „Mai întâi, cuvintele „tabăra liberală” în sine spun că oamenii adoră libertatea. Să nu uităm că în Roma Antică, de unde a și venit acest cuvânt, „liberalis” însemna un om liber, un om care întrunește calitățile unei personalități libere, spre deosebire de „servilis”, sclavul. De aceea, este clar că oamenii care nu vor să fie sclavi sunt foarte îngrijorați de atitudinea puterii actuale din Rusia față de libertate, în general, și mai ales față de anul 1917.

1917 începea ca o revoluție de eliberare de resturile regimului absolutist vechi. Absolutismul deja nu mai era, însă era Duma, era libertatea presei. Dar aceasta a fost, bineînțeles, o perioadă de trecere între 1906 și 1917. Revoluția din februarie ar fi putut distruge resturile absolutismului. Ar fi fost mai bine fără ea, fără revoluție, însă dacă aceasta s-a întâmplat, ea ar fi putut într-adevăr introduce Rusia în cercul țărilor democratice și liberale, așa cum au fost atunci majoritatea țărilor Europei.

Dar s-a întâmplat altceva. S-a întâmplat că după februarie a venit octombrie. Și octombrie nicidecum nu poate fi considerat o eliberare de ceva anume. Octombrie a însemnat o cotropire îngrozitoare a Rusiei, deoarece s-a bazat exclusiv pe violență. Cel mai important este faptul că s-a instaurat lipsa de respect față de personalitatea umană, faţă de libertate și drepturile ei: dreptul la proprietate, dreptul la viață. Și tot ce este legat de aceste lucruri. Astfel, anume acum, în ajunul centenarului răsturnării din octombrie putem spune că aceasta a fost o răsturnare care a pus cruce pe Rusia liberă și această cruce, de fapt, există şi azi.

Da, în anii ’90 noi ne-am eliberat pentru ceva timp, însă, spre deosebire de 1917, noi ne-am eliberat nu atât printr-un elan interior al societății spre libertate, ci cumva întâmplător. Și de aceea toți acești ani ai libertății noi am avut nostalgia unei vieți chipurile sătule într-un mare imperiu. Se dorea saturație și imperiu. Nu a existat saturație – nu a existat imperiu.

Aproape nimeni nu avea nevoie de libertate, și noi iarăși ne-am întors la starea de nelibertate, dar tot fără imperiu și saturație, stare în care trăim astăzi.

Este evident că pentru puterea actuală care este moștenitoarea perioadei sovietice – sunt oameni ale căror părinți au fost în KGB, NKVD în anii ’30-‚50, pentru ei puterea sovietică este a lor, este o continuare a vieții sovietice. Însă pentru noi, este clar – totul este altfel.”

«Это был переворот, поставивший крест на свободной России, и он не убран до сих пор»

Europa Liberă: Dacă e să vorbim despre corectitudinea terminologică: 100 de ani în urmă a avut loc o răsturnare și nu o revoluție?

Andrei Zubov: „Ce înseamnă o revoluție? Revoluția este un proces rapid, „revolution”. Este o schimbare rapidă, o întoarcere rapidă a ceva, spre deosebire de evoluție – o mișcare lentă.

Richard Pipes, cred că cel mai talentat istoric al revoluției ruse, care a scris un studiu în trei volume despre revoluția rusă, considera că revoluția începe în 1905. Semnele ei au fost vizibile începând cu anii 1901-1902, de la agitațiile studențești și se încheie acest proces, în aprecierea lui, în 1924, dar cel mai degrabă în anul 1928.

Adică este o perioadă de o pătrime de secol, când toate condițiile vieții în Rusia se schimbă vertiginos, când cadrul se schimbă unul după altul ca într-un film de animație: monarhie absolutistă, guvern provizoriu, republica democrată a lui Arseniev, dictatura lui Lenin, începuturile dictaturii lui Stalin, perioada de luptă pentru putere între Stalin și Troțki.

Și, într-un sfârșit, o nouă înghețare a societății la care se ajunge aproximativ către epoca colectivizării și în care, apropo, noi trăim până astăzi. Condițiile politice se schimbă, însă principiile de bază pe care a fost construită puterea bolșevică, inclusiv cele simbolice, să zicem, monumentele lui Lenin și Mauzoleul, totul rămâne.

Sistemul teritorial-administrativ care era în perioada lui Stalin, în general, s-a păstrat. Uniunea Sovietică s-a dezmembrat conform granițelor republicilor, așa cum au fost ele trasate de Stalin. Și în toate are loc imitarea a tot ce în Rusia s-a instaurat anume în perioada stalinistă.

În acest sens, revoluția este o perioadă, să zicem, din primul sfert al secolului al XX-lea, iar apoi stagnarea revoluției cu o perioadă scurtă care a fost un eșec. În consecință, această perioadă s-a încheiat cu eșecul experimentului liberal din anii ’90.”

Europa Liberă: Să ne întoarcem, totuși, în zilele noastre. În una din regiunile Rusiei, cred că în Regiunea Iaroslav, în Parlamentul local este examinată inițiativa legislativă privind interzicerea propagandei stalinismului. O decizie asemănătoare a fost luată și în Ingușetia, acolo este vorba despre interzicerea monumentelor lui Stalin. Deci, teritoriile nu trebuie neapărat să aștepte o permisiune specială din partea Kremlinului. Dar sunt doar două regiuni într-o țară întreagă. Când se vor trezi ceilalți?

Andrei Zubov: „Există încă Cecenia unde, la fel, a fost luată o astfel de decizie. În ceea ce privește Regiunea Iaroslav, este inițiativa a doi deputați de-ai noștri din partea Partidului Libertatea Poporului (PARNAS) din Parlamentului Iaroslavului. Prima dată această inițiativă a fost blocată. Iar acum ei iarăși o înaintează, însă atunci, un an în urmă, majoritatea a votat categoric împotrivă. Cred că acum are loc un proces invers și sarcina noastră, a societății este să ne opunem acestui proces.

Chiar zilele acestea am primit o fotografie din Irkutsk, unde sunt afișate panouri publicitare cu portretul lui Lenin și cu inscripția: „Centenarul Revoluției Socialiste din Octombrie”. Un panou sovietic clasic pe fundalul steagului roșu cu secera și ciocanul. Se spune că în oraș sunt de asemenea astfel de imagini.

Cum să reacționăm la toate acestea? Cum să susținem inițiativa lui Vasili Țependa și încă a unui deputat din partea noastră din Iaroslav, cum să susținem inițiativa din Cecenia și Ingușetia? Cred că doar printr-o mișcare socială.

Totuși, aproape jumătate de oameni din Rusia sunt acei ai căror străbuni în mod real au avut de suferit de pe urma puterii sovietice. Și ei își amintesc despre aceasta. Alții, poate, nu-și mai amintesc. Acești oameni nu pot să se împace cu reabilitarea ucigașilor lor. Ar fi asemănător, dacă în Israel acum s-ar expune pancarte cu Hitler, Goebbels și Bormann. Cum ar privi acest lucru evreii din Israel, evreii din Ierusalim? Același lucru e și la noi: în ce măsură este atrofiat sentimentul chiar a unei responsabilități de familie pentru trecut, nu mai vorbim de cea națională.

Cred că anume această încercare de recomunizare, așa cum noi am numit-o în rezoluția partidului nostru „Rezistența în fața politicii revanșismului bolșevic” pe care am adoptat-o pe 30 septembrie, care trebuie să unească oamenii chiar mai mult decât lupta împotriva corupției a lui Alexei Anatolievici Navalnîi. Aceasta este la fel de important, însă este o palmă dată memoriei părinților și strămoșilor noștri.”

Europa Liberă: Însă, dimpotrivă, cineva poate să aducă drept exemplu Poligonul Butov unde a fost creat memorialul „Grădina memoriei”. În octombrie a fost deschis un mare complex de memorie dedicat jertfelor represiilor staliniste pe bulevardul Saharov din Moscova, executat de sculptorul Frangulean. Adică, puterea vă va spune: „Uitați-vă, noi comemorăm, noi observăm”.

Andrei Zubov: „În ceea ce privește monumentul de pe bulevardul lui Saharov, vom vedea, cum el se va lansa, vom vedea, ce cuvinte şi de către cine vor fi acolo spuse. Însă pe Poligonul Butov, acel Șanț celebru a fost creat fără sprijinul statului. El a fost creat pe banii oamenilor care au suferit acolo și a celora care sunt solidari cu ei. La dezvelire nu a fost prezent niciun înalt funcţionar de stat, doar unii şefi locali de sector.

Recent au dezvelit un monument al eroilor Donbasului, a venit [Vladislav] Surkov, preşedintele regiunii Rostov. E dezvelit monumentul lui Dzerjinski la Viatka [Kirov] în septembrie de ziua Terorii roşii. Este prezent guvernatorul interimar, preşedintele consiliului regional, serviciul federal de securitate, poliţia locală, comitetul local de anchetă. Aici însă nimeni.

Or, este clar, aceasta este a lor, Dzerjinski e al lor, eroii Donbasului sunt ai lor. Iar lanţul cu cei împuşcaţi nu este al lor. Iată de ce insist – încă ni se mai permite să fie dezvelite monumentele, dar se permite, nu se dezvelesc de către ei. Sunt mândru de faptul că poligonul Butovski este construit nu pe bani murdari, ci pe banii oamenilor care sunt în mod direct, pe viu afectaţi de ce se petrece acolo.

M-am ocupat mulţi ani de aceasta. Cel care a fost iniţiatorul, Igor Garkavîi, directorul muzeului „Butovo”, a predat cu mine la Universitatea Ortodoxă, îl cunosc foarte bine, el ani de zile a purtat această idee. Slavă Celui de Sus că a putut să o realizeze. Este un monument al viitorului. Dar nu este guvernarea, guvernării aceasta nu îi este pe plac deloc.”

Europa Liberă: Putem raporta la o atitudine la fel de dozată faţă de istorie, faţă de istoria stalinistă, în particular, acţiunea „Ultima adresă”, care a propus-o jurnalistul Serghei Parhomenko? Ar părea că este vorba de aşa o istorie care ar trebui să îi convină puterii. De ce de ea se ocupă societatea civilă?

Andrei Zubov: „Corect aţi reamintit, cea propusă de Serghei Parhomenko, e din aceeaşi categorie. Dar desigur, nu noi am inventat primii acest şanţ al împuşcaţilor. În esenţă, astfel de complexe memoriale, antinaziste, au fost create în lagărele eliberate de nazişti – Dachau, Auschwitz. La fel de exact, „Ultima adresă” reproduce întreaga tradiţie al plăcilor de pe acele case de unde erau duşi evreii în lagăre şi crematorii pentru distrugere.”

Europa Liberă: Acolo nu erau plăci, ci pietre...

Andrei Zubov: „Da, undeva erau pietre, undeva plăci, era diferit. Există deja şi în Franţa. Au marcat locurile unde au murit, au fost împuşcaţi oameni din Rezistenţa franceză. Este o tradiţie a întregii Europe, o foarte bună tradiţie. Am văzut deja şi în Cehia, la Praga şi am susţinut această iniţiativă din plin. Căci, desigur, este iniţiativa unor oameni oneşti, cu bun simţ, în acest caz. De fapt, a unor oameni normali. Iar puterii noastre nu îi place. Greşiţi crezând că cei de la putere ar trebui să fie deschişi pentru aceasta. Nu, ei îi displace foarte mult aceasta. Căci cine conduce ţara? De fapt, KGB-ul. L-au redenumit un pic, atât.

Acuşi vor sărbători, pe 20 decembrie, 100 de ani de CeKa, NKVD, KGB-FSB. Este aceeaşi organizaţie. Oamenii care acum conduc ţara, cei ca Putin, Secin, pur şi simplu, au mers de bună voie să lucreze la KGB în anii ’70.

Colegii mei de generaţie şcolară (suntem dintr-un an şi dintr-o generaţie cu Putin) au încetat să comunice cu aceşti doi băieţi care au mers la KGB, toţi au încetat să comunice, şi fetele şi băieţii din clasa mea de la şcoala nr. 56. Era o trădare. Atunci era anul intrării armatei sovietice în Cehoslovacia. Aceasta era atitudinea copiilor liberali faţă de aceste lucruri.”

Europa Liberă: Un gând păcătos îmi veni, oare nu e dedicat serialul „Adormiții” difuzat de „Pervâi kanal” centenarului CEKA?

Andrei Zubov: „Înțelegeți, dezvelirea monumentului lui Dzerjinski [în Kirov] a avut loc în ziua Terorii Roșii. Ce înseamnă aceasta? Ei au gândit-o, Satană a făcut o glumă răutăcioasă sau este altceva? Însă fapta rămâne faptă.

La fel și aici. Acești „Adormiți”... cred că mai puțin probabil. Însă important este că se tem groaznic. Puterea se teme de noi groaznic. Ea atacă oamenii liberi (liberal, repet, un om liber) care sunt liberi nu pentru că discută despre libertate, ci pentru că nu se tem de ea și nu încearcă să se opună ei.

Chiar dacă pășim cu mâinile goale, doar în sacouri, noi nu avem nici veste de protecție, nici căști, nimic. Noi putem fi uciși așa cum a fost ucis Nemțov, în orice clipă. Însă noi continuăm să mergem înainte, pentru că cel mai mare lucru pe care îl putem pierde este libertatea noastră. Însă anume de aceasta se tem cel mai mult și ne urăsc cel mai mult.”

Europa Liberă: Există multe polemici în jurul serialului „Adormiții”, dacă tot a venit vorba. Se vorbește despre recidivarea trecutului KGB-ist. Însă mi se pare că autorii acestui produs pot să se supere, or, în viziunea lor, trecutul este deja aici și el are perspective strălucite în Rusia lui Putin. Nu credeți că aceste perspective se mișcă ca racul – cu spatele înainte? Adică mai întâi se reabilitează KGB-ul lui Andropov, apoi NKVD-ul lui Beria și Ejov și apoi în logica aceasta trecem în Teroarea roșie a lui Lenin.

Andrei Zubov: „Bineînțeles, aceasta nu înseamnă o simplă întoarcere înapoi, deoarece Lenin lua proprietatea oamenilor și o trecea în mâinile unui grup de bolșevici, însă acum fiecare are proprietate privată. Da, ea este controlată de Putin, însă, totodată, este un cu totul alt regim – un regim care tipologic seamănă mai mult cu regimul fascist al lui Mussolini față de proprietate, mai naționalist spre deosebire de regimul dictaturii internaționaliste a lui Lenin. Deci, este mai degrabă un Mussolini, nu în zadar acesta se considera un discipol al lui Lenin. Iar acum la noi au apărut discipolii lui Mussolini.

Însă cred că este acea farsă care se repetă a doua oară în istorie. Nu mă tem că ei vor reproduce toate acestea. Eu știu că totul se va ruina, se va sparge. Ei nu sunt acei oameni care au preluat puterea în 1917. În general, ei sunt niște oameni slabi.

Ei încearcă să pară acei oameni puternici, însă toate acestea sunt de râsul lumii. La fel cum Mussolini încerca să se joace de-a împărații romani, însă lui i se striga: „Sunteți un imitator”. Tot așa și acești oameni vor să strige: „Sunteți niște imitatori”. Și să spună ceea ce zicea Lev Nokolaevici Tolstoi: „Voi ne speriați, dar noi nu ne temem”.

Europa Liberă: Dar de ce îi numiți slabi, Andrei Borisovici, dacă deja timp de 17 ani ei se află la putere?

Andrei Zubov: „Forța nu constă în a deține puterea în societatea în care părinții și strămoșii lor au exterminat cea mai bună parte a populației și, de fapt, au lăsat doar pe acei care s-au supus, au plecat capul, au acceptat colaborarea cu ei.

Priviți, de exemplu, biserica. Cea mai bună parte a bisericii a fost distrusă către anii ’39-40 – toți cei care nu cedau. Același mitropolit Petr Poleanski. Au rămas cei care cedau, pupau mâna, de exemplu mitropolitul Serghie Stragorodski. Și iată cu ei Stalin construia o nouă biserică. Și tot așa în toate celelalte domenii.

Însă în acești 25 de ani a apărut o progenitură nouă. Am văzut că la apelurile lui Navalnîi reacționează tineretul care deja nu este unul sovietic, care deja nu se teme. Mulți dintre ei au fost sau au studiat peste hotare, știu ce înseamnă o viață normală și respectul pentru om.

Ei [Putin] conduc țara pe care au preluat-o drept moștenire și pe oamenii pe care i-au moștenit. Oameni noi, care deja nu mai sunt din Uniunea Sovietică, vor fi altfel și ei nu vor mai tolera mult toată această camarilă. Sunt sigur în acest sens.”

Europa Liberă: Astăzi ați început iarăși să vorbiți mult despre decomunizare sau recomunizare. Termenii, în cazul dat, nu au nicio semnificație, important este sensul. Despre aceasta, de asemenea, se discută în cadrul partidului „PARNAS”. Despre acea decomunizare care nu a fost dusă până la capăt în anii ’90. Nu vi se pare că decomunizarea ca atare reprezintă o temă cam întârziată de discuție? Kremlinul, serviciile speciale nu au nicio treabă cu dogmele comuniste. Ei vor prelua cu plăcere ideea dumneavoastră pentru a îndepărta lovitura de la ei.

Andrei Zubov: „Credeți-mă, nu vor prelua. Din contra, ei se tem foarte mult. Noi într-adevăr vorbim despre o decomunizare sistemică. Am vorbit despre aceasta din anul 1994, am scris, am publicat articole. Acum partidul nostru, un partid al libertății poporului a luat aceasta drept unul din principii de bază ale activității sale.

Nu este vorba de lupta cu dogmele comuniste. Dogmele comuniste, la fel cum și dogmele rasiste ale nazismului, sunt respingătoare, neplăcute. Însă ele sunt niște cuvinte, iar cu niște cuvinte trebuie să lupți cu ajutorul cuvintelor. Este vorba despre practica statului bolșevic totalitar. Trebuie să stârpim urmările statului totalitar. Consiliul Europei, dacă nu mă înșel, în 2004 și în 2006 a adoptat două rezoluții care au condamnat practica comunismului. Nu teoria comunismului, ci practica comunismului.

Același lucru îl facem și noi. Noi considerăm că trebuie să stârpim ceea ce a fost creat pentru consolidarea regimului totalitar și ceea ce în țara noastră se asociază cu noțiunea de comunism. Nu cu ideile comunismului, ci cu reprezentări din viață. La fel, cum se zice, denazificarea nu presupune, în primul rând, lupta cu ideile din „Mein Kampf”, ci lupta cu realizările lor.

Ce înseamnă denazificare, așa numitele patru „D” care au fost realizare de către administrația de ocupație occidentală în partea de vest a Germaniei? Este denazificare, demilitarizare, decartelizare și democratizare.

Cu alte cuvinte, puneți în locul denazificării decomunizarea. Prin denazificare se înțeleg nu atât ideile, cât oamenii. De fapt, este vorba despre lustrație. Este lupta cu cei care au construit statul în Germania. Tot așa şi noi trebuie să lustrăm țara noastră de cei care au luptat activ pentru păstrarea regimului comunist. Sunt, în primul rând, KGB-ul, desigur, și Putin cu adepții săi. Lustrarea trebuie să fie îndreptată împotriva lor.

Da, ar fi fost mai bine să o facem în anii ’90, însă nimeni nu o lua în seamă. Atunci când în anii ’90 eu spuneam că trebuie ca și în Europa de Est să facem o decomunizare sistemică, cum aceasta a fost făcută în Cehia și Polonia, toată lumea râdea de mine. Eu ziceam că, dacă nu o vom face, totul se va întoarce. Acum totul s-a întors, de aceea toți au început să discute.”

Europa Liberă: Problema constă în faptul că bine-cunoscutele 86% consideră că lustrația îi va atinge inclusiv pe ei.

Andrei Zubov: „Nu. Noi trebuie foarte clar să definim categoriile de persoane care vor fi supuse lustrației. În primul rând, sunt colaboratorii poliției secrete comuniste, adică KGB-ul. Dacă nu e cazul, să zicem, al trupelor de grăniceri care intrau în componența KGB-ului, dar nu făceau politică. Ei sunt excluși din lustrație.

Sunt lucrătorii de partid, nu cei care au fost membri ai partidului, ci acei care au făcut din viața de partid o carieră: secretari ai consiliilor raionale și regionale, secretari la distanță în cadrul întreprinderilor mari și în cadrul organizației comsomoliste.

Trebuie să fie doar un singur lucru: toți acești oameni nu se admit în posturi publice și politice.Termenul „lustrație” provine din limba latină și înseamnă „spălare”, „purificare” înainte de un anumit ritual religios.

Noi ne spălăm de ei nu în sensul că îi ucidem, îi trimitem după gratii sau în lagăre, în niciun caz. Ei își păstrează toate drepturile până şi dreptul de vot, însă ei nu pot să participe activ la viața politică, nu pot fi aleși în anumite funcții, să fie numiți în funcții, pentru ca alți oameni care nu sunt legați de regimul trecutului să edifice o altă țară, o Rusie liberă.”

[Traducere din limba rusă: Ivan Pilkin]