Your browser doesn’t support HTML5
Liliana Barbăroșie în dialog cu Nicu Popescu
Într-un ultim studiu dat publicităţii de Institutul pentru Studii de Securitate al UE, o vastă echipă de cercetători a analizat evoluţiile din industria militară rusă ale ultimului deceniu ce s-a scurs de la războiul ruso-georgian, urmat apoi de vasta reformă instituţională şi sporirea semnificativă a cheltuielilor de apărare. Într-un interviu la Europa Liberă, Nicu Popescu, unul dintre autori, a descris principalele concluzii ale cercetării.
Nicu Popescu: „În ultimii ani, toți știm și din presă, și din discuțiile mondiale, evident, Vestul este preocupat de politica rusă, care este mult mai agresivă atât în vecinătate, atât în spațiul post-sovietic, cât și în Orientul Mijlociu, iar în spatele acestei politici, în ultimii, practic, zece ani după războiul din Georgia, Rusia s-a angajat într-o vastă reformă de modernizare a armatei. În primul rând, modernizare instituțională și organizațională, în care structura armatei ruse a fost drastic îmbunătățită. Ținând cont de lecțiile mai multor eșecuri din timpul campaniei din Georgia din 2008 și, evident, în acea campanie Rusia a câștigat acel război împotriva unui adversar foarte mic situat chiar la frontiera cu Rusia, dar în cursul acelei campanii din 2008 Rusia a descoperit foarte multe disfuncționalități în sistemul organizațional al armatei ruse, inclusiv, de exemplu, modul în care comunicau soldații între ei, pentru că într-o anumită etapă militarii ruși nu se mai puteau baza pe sistemul GLONASS și au recurs la GPS, ceea ce, teoretic, ar permite americanilor să bruieze semnalele GPS și, prin urmare, ar putea duce la pierderea unor unități militare ruse, de exemplu, în munți. Deci, ei au identificat mai multe lacune în campania militară din Georgia și s-au angajat în acest efort de modernizare militară, efort susținut inclusiv prin creșterea, mărirea drastică a cheltuielilor de apărare, or, evident, acest lucru se reflectă și asupra întregii securități europene. Or, astăzi avem o situație în care majoritatea statelor-membre NATO cheltuiesc sub 2% din PIB pentru apărare și securitate. Or, Federația Rusă cheltuiește aproximativ 5% din Produsul Intern Brut pentru apărare. Și în aceste circumstanțe există evident o preocupare destul de mare în Europa și în Statele Unite referitoare la balanța militară din Europa de Est. Și anume pentru a informa publicul european și nord-american în privința evoluțiilor din industria militară rusă, acest studiu a fost publicat.”
Europa Liberă: Este asta o primă analiză așa mai complexă după ce Rusia s-a angajat în această remodernizare a forțelor sale armate sau mai sunt studii de referință?
Nicu Popescu: „Nu, există studii de referință atât în domeniul reformelor militare, însă acest studiu se concentrează, în primul și în primul rând, pe industria rusă de apărare. Deci, nu atât pe aspectele militare, cât pe aspectele industriale. Și practic astfel de studii în Vest nu au fost făcute. În Rusia, evident, există studii atât interne, cât și în unele centre de cercetare care analizează dinamica militar-industrială din Rusia, dar în Vest, în special în Europa, acesta, probabil, este primul studiu de acest gen. Și un alt aspect din nou care este tratat în studiu este în ce măsură exportul de arme rusești, de exemplu, constituie o competiție importantă pentru exportatorii europeni de armament.”
Europa Liberă: Acum încă o precizare. Pe ce fel de date v-ați bazat împreună cu colegii Dvs. atunci când ați efectuat studiul – sunt toate date deschise, sunt și date confidențiale la care ați avut acces?
Nicu Popescu: „Nu, în primul rând, studiul este bazat pe contribuțiile a mai mulți autori. Am avut autori, o colecție foarte globală de autori din Australia, niște americani din Singapore, un francez, un rus, un austriac și un german. Deci, în sensul acesta, într-adevăr, a fost un efort global de a monitoriza evoluțiile din Rusia și China. Ca date, experții respectivi au sursele lor confidențiale, dar la nivelul statisticilor și datelor formale există suficientă statistică atât la nivel de stat, cât și a unor organizații internaționale de cercetare precum SIPRI, Centrul pentru Studii pentru Pace de la Stockholm, care oferă statistică credibilă privind exporturile de armament, privind cheltuielile în domeniul apărării și care, de regulă, sunt un punct de referință pentru orice analize de acest gen. Deci, dacă vrei să vezi care este comerțul ruso-vietnamez sau ruso-chinez în materie de sisteme militare, de regulă, cea mai credibilă sursă de informație este acest centru de la Stockholm, SIPRI.”
Europa Liberă: Acum, dacă v-aș întreba care sunt cele mai importante, din punctul Dvs. de vedere, concluzii ale studiului, ce ne-ați spune?
Nicu Popescu: „Cred că unul din lucrurile cele mai importante este că, pe de o parte, și Vestul se simte oarecum nu foarte sigur din cauza evoluțiilor ruse din domeniul industriei de apărare, din cauza acestor investiții enorme în modernizarea militară din ultimii șapte-opt ani, dar, în același timp, și Rusia are și ea un sentiment de insecuritate legată de Vest și sunt ca două insecurități care se uită una la alta în oglindă. De exemplu, în Rusia chiar există anumite temeri că exporturile militare din Rusia stagnează de vreo cinci-șase ani și că Franța ar putea în curând depăși Rusia ca al doilea exportator mondial de armament din lume. Deci, primele întotdeauna sunt Statele Unite, astăzi Rusia este al doilea exportator de armament din lume, însă există și anumite preocupări în Rusia că Franța ar putea depăși Rusia pe acest segment. Există niște fapte și informații interesante legate de impactul sancțiunilor occidentale asupra Rusiei după războiul din Ucraina și un lucru, de exemplu, care a fost identificat în studiu este că, după impunerea sancțiunilor occidentale și ucrainene asupra industriei de apărare militare din Rusia și după criza din 2014, Rusia este nevoită să substituie, să înlocuiască aproximativ 1500 de tipuri de piese militare, pe care Rusia le importa pentru elicoptere, pentru sistemele sale de apărare, însă jumătate din aceste piese importate, fără de care industria rusă de apărare nu poate funcționa în plină viteză, o jumătate din aceste piese erau importate din Ucraina. De exemplu, un alt lucru interesant este că Rusia, practic, nu are capacitate indigenă internă de a produce motoare pentru elicoptere, pentru că aici livrările erau din Ucraina, de la Uzina „Motor Sich” din Zaporojie, practic, monopolist pentru funcționarea elicopterelor militare rusești. Evident, după războiul din 2014, Rusia s-a trezit într-o situație în care nu reușește să înlocuiască aceste produse care erau anterior importate prin propriile capacități de producție. Alte statistici interesante, de exemplu, țin de relația ruso-chineză; foarte mult se speculează în privința unei mari alianțe, inclusiv antioccidentale, ruso-chineze, dar lucrul acesta nu este reflectat la nivel militar și, dacă vreți, chiar o cifră, o comparație a relațiilor, a schimburilor comerciale, militar-industriale este că exporturile ruse de armament în Vietnam sunt ceva mai mari decât exporturile ruse de armament în China, iar relația ruso-indiană în materie de industrie militară este mult mai dezvoltată decât relația ruso-chineză și chiar în anumiți ani India importă de trei sau chiar de cinci ori mai mult armament rusesc decât importă China. Deci, acest fel de cifre identifică imediat faptul că în Rusia se speculează foarte mult și se exagerează gradul și intensitatea parteneriatului ruso-chinez, dar în realitate, dacă ne uităm la cifre, aceste state nu sunt chiar atât de interdependente și atât de apropiate în materie de industrie de apărare pe cât ar vrea să prezinte, în special, în Vest.”
Europa Liberă: Rusia zice că nu a suferit foarte tare și nu suferă în continuare în urma sancțiunilor. Concluzia studiului care ar fi?
Nicu Popescu: „Concluzia studiului este că… din nou studiul aduce niște cifre foarte concrete – din aceste 1500 de piese, 700 de piese erau livrate anterior din Ucraina și 800 și ceva din state-membre NATO, la momentul actual, Rusia reușește să substituie aproximativ 50 la sută din planul anual de substituire a pieselor, deci industria militară rusă sau Executivul rus a venit cu un plan de înlocuire a acestor piese în care, să zicem, anual ar trebui să fie înlocuite aproximativ 200 de piese și iată acest plan de autonomizare a industriei militare ruse se îndeplinește la aproximativ 50 la sută și, conform datelor oficiale rusești, intenția actuală este că industria militară rusească ar trebui să fie autonomă aproximativ în anul 2025. Deci, această teorie că Rusia nu suferă de sancțiuni inclusiv în domeniul apărării este doar o teorie, este un lucru care, mă rog, este prezentat la televizor pentru a face cetățenii ruși să se simtă bine și mândri de actuala, și mândri de independența Rusiei, inclusiv în materie de industrie de apărare, dar în realitate majoritatea sistemelor de apărare rusești, inclusiv sistemele exportate aveau un anumit, un grad important de dependență de anumite componente occidentale, în special în ceea ce ține de electronică, optică, senzori, fără care un tanc este doar o bucată de metal foarte vulnerabilă în câmp în cazul unei bătălii, deci… și ceea ce s-a întâmplat cu industria militară rusă, adică ei au moștenit foarte multe platforme militare indigene din timpul Uniunii Sovietice, însă ceea ce face aceste platforme militare potențial capabile pe câmpul de luptă sunt din nou sistemele de senzori, electronica, optica, care permit acestor tancuri sau acestor sisteme de apărare să vadă noaptea, să intercepteze anumite atacuri, or, anume pentru astfel de elemente, în special în armamentul rus exportat, erau adăugate sisteme occidentale sau componente occidentale care făceau produsele rusești ceva mai competitive pe piața internațională și, odată cu sancțiunile din 2014, acest lucru a devenit evident.”
Europa Liberă: Mai există concluzii în studiu la care ar trebui să aplece urechea cei preocupați în mod special de această balanță de securitate între Est și Vest?
Nicu Popescu: „Bine, deja factorii de decizie sunt alertați suficient de acțiunile Rusiei din regiune. După cum știm, statele NATO, de fapt, probabil, una din statisticile mai interesante ține de cheltuielile militare ale statelor membre NATO, or, aceste cheltuieli militare se aflau, practic, în liberă cădere din ’91 încoace. Această cădere și reducere de cheltuieli militare a continuat non-stop până în 2016 și abia din 2017 inclusiv, în primul rând, din cauza crizei din Ucraina, statele NATO au început să-și mărească din nou cheltuielile de apărare, or acest lucru evident creează și anumite presiuni de competiție economică pentru Rusia, pentru că, evident, în virtutea prosperității statelor membre NATO, pentru NATO ridicarea acestor cheltuieli de apărare ar fi mai puțin dureroasă decât menținerea actualelor cheltuieli de apărare pe termen lung de către Rusia. Deci, în acest sens, unul din efectele inclusiv ale războiului din Ucraina este că NATO își ia mult mai în serios securitatea, inclusiv în Europa de Est, reinvestește din nou în industria de apărare, în modernizarea militară și acest lucru din nou reechilibrează acel dezechilibru militar pe care l-am observat inclusiv în zona Statelor Baltice sau în zona Mării Negre. Treptat, acest echilibru se va redresa, dar acest lucru, în același timp, forțează Rusia să continue cheltuielile de apărare destul de înalte în detrimentul cheltuielilor sociale, or, acest lucru, dacă continuă pe o perioadă mai lungă de cinci sau zece ani, poate destabiliza întregul sistem politico-economic din Rusia, așa cum s-a întâmplat de altfel și în anii ’80 cu Uniunea Sovietică.”