Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunțat mai mult de 1 miliard de dolari în ajutor pentru Afganistan la o conferință internațională a donatorilor, argumentând că țara, distrusă de zeci de ani de război și afectată de secetă, are nevoie de un „colac de slavare”.
„După decenii de război, suferință și nesiguranță, [afganii] se confruntă cu noi pericole”, a declarat Guterres reprezentanților de rang înalt din aproximativ 40 de țări care s-au adunat la Geneva pe 13 septembrie.
Națiunile Unite au estimat că Afganistanul are nevoie peste 600 de milioane de dolari până la sfârșitul anului pentru a evita o criză umanitară iminentă.
Multe țări și-au exprimat disponibilitatea de a oferi ajutor umanitar. Pe de altă parte ezită să sprijine regimul taliban care a ignorat toate chemările internaționale să formeze un nou guvern incluziv, prezentând în schimb o echipă formată numai din bărbați și dominată de figuri extremiste ale trecutului.
Donatorii au cerut din nou promisiuni că talibanii vor respecta drepturile omului iar Statele Unite au cerut chiar garanții în scris pentru un ajutor umanitar de 64 de milioane de dolari.
În ciuda îngrijorărilor cu privire la revenirea talibanilor la interpretarea strictă a legii islamice pe care o folosea în timpul conducerii țării în perioada 1996-2001, Guterres a spus că este imposibili ca Afganistanul să fie ajutat fără a dialoga cu noua putere de la Kabul.