De mici învățăm în școli că otomanii ar fi numit Valahia, adică Țara Românească, cu numele unei culori: “Kara Iflak”, Valahia Neagră. O întreagă mitologie naționalistă a izvorât de acolo: otomanii ar fi numit Valahia „Neagră” pentru că se temeau de întunecimea pădurilor de acolo; sau de duritatea locuitorilor; sau, mai modest, pentru că turcii indicau punctele cardinale prin culori etc, etc.
Your browser doesn’t support HTML5
Un mit naționalist demolat: Kara Iflak (Valahia „Neagră”)
În realitate, în context cartografic și politic kara (mai precis qara, iar nu kara, căci scris:قارة) înseamnă doar țară, teritoriu, oricare ar fi acela, și nu are nicio legătură cu culoarea neagră. Mitul cu culoarea neagră a apărut din simpla necunoaștere a limbii turce printre istoricii români. Turca de azi – dar și turca otomană – posedă, ca orice limbă, câțiva termeni omofoni, altfel zis: care sună întâmplător la fel. De pildă, în română, „coș”, bubița purulentă de pe piele, nu are nicio legătură cu „coș”, obiectul împletit din nuiele în care aducem lucruri de la piață. Cele două n-au aceeași origine și au ajuns doar întâmplător să sune la fel: coș.
Unele limbi cu scriitură etimologică sau istorică scriu omofonele diferit, pentru a evita confuzii în lectură. De pildă, în franceză „chant” (cântec) și „”champ” (câmp), pronunțate identic (fonetic: \ʃɑ̃\), sunt scrise de la Renaștere încoace dinadins diferit, cu aluzie la forma lor latină inițială (cantus și campus), pentru a le distinge la lectură. Altminteri, ambele sună exact la fel: ʃɑ̃ .Franceza are mii de asemenea omofone, ca și engleza („read”, a citi vs. „reed”, trestie).
Ei bine, turca are la rândul ei o serie de omofone, iar unul din acestea este kara. Kara desemnează într-adevăr pe de o parte o culoare: 1. „negru”; dar pe de altă parte, kara mai înseamnă și 2. „teritoriu”, „pământ”, fără nici o valoare cromatică sau afectivă atașată. Apele teritoriale ale unei țări, oricare ar fi ea, sunt astfel numite: „kara suları”, de la kara = teritoriu; și su = apă. „Kara kuvvetleri” sunt Forțele terestre, Forțele armate; kara-ya çıkmak” înseamnă pur și simplu: „a coborî pe pământ”, a coborî pe kara: a debarca.
Cele două sunt absolut întâmplător omofone, nu sunt înrudite, ba chiar au origini total diferite. În sensul de 1. “negru”, adjectivul cromatic, kara este un vechi termen turcesc și se întâlnește în toate limbile turcice, până la uigurii din China. În sensul de 2. țară, teritoriu, kara este împrumutat de turci din arabă, qara: قارة, cu ق inițial, unde înseamnă exact asta: o diviziune teritorială.
Era o banalitate așadar, pentru cartografii otomani, să numească Țara Valahilor: Kara Iflak. Nu era acolo niciun fel de trimitere la culori, sau la întunecimea pădurilor, sau la Polul Nord, ori la vreo spaimă ancestrală a turcilor de oștirile răzeșilor. Însemna doar: „teritoriu”.
La fel, Moldova era numită Kara Boğdan de la numele voievodului Bogdan I (aprox. 1364-1367) al cărui nume rămăsese convențional în acte, cu kara (قارة) ca fiind întinderea de pământ peste care domnise acela.
Mitul cromatic are o singură sursă
Singura sursă a lui kara = negru în cartografie (dar în realitate desemnând un banal „teritoriu”) este o carte populară, o enciclopedie: “Enciclopedia Cugetarea”, a unui anume Lucian Predescu, apărută în timpul războiul, în 1940, și plină de erori aranjate conform unei taxonomii naționaliste. Și câte n-am putut citi după aceea despre asta: că era Valahia Neagră (Kara Iflak) pentru că turcii se temeau de păduri; sau, cum am menționat, că ar fi avut ei o împărțire a punctelor geografice pe culori etc, etc.
Mitul s-a perpetuat, prin comunism, până astăzi, pe fundal de mândrie națională, căci Valahia Neagră e altceva decât dacă ar fi fost, doamne ferește! Valahia Roz.
De altfel, dacă istoricii români ar ști turcă, ar putea verifica faptul că în absolut orice enciclopedie turcească (și, evident, în orice lucrare istorică), Valahia (Eflak, simplu, căci de fapt e absolut indiferent dacă transcriem أفلاق prin Eflak sau Iflak) găsim toate numele pe care le-a avut Țara Românescă în turca otomană: Ulahya, Ulahiye, Vlah, Ulah, Evlah sau Eflak… Nici urmă de “Kara Eflak”, pentru că acel kara era doar: „țară”, „district”, „diviziune”! Toate „județele” imperiului erau kara.
Valahia „Regală”
Confuzia s-a putut combina cu o alta, rezultată tot din lectură grăbită a cuiva nu prea știutor într-ale convențiilor limbii otomane. Astfel, dacă mergem la "Seyahat Nameh", jurnalul de călătorie al minunatului aventurier turc Evliya Çelebi, care a ajuns printre altele în Valahia și Moldova, găsim acolo o altă sursă de confuzie grafică.
Acest Evliya Çelebi (1611–1682), un privilegiat înstărit, a călătorit vreme de patru decenii (!) prin tot Imperiul Otoman, ba chiar a ajuns la Viena și în Abisinia (Etiopia).
Așa încât, în volumul al șaptelea al jurnalului său masiv de călătorie, Evliya Çelebi ajunge în Belgrad, apoi în Ardeal și trece granița, și descrie… “Valahia Regală”, cum numește el Țara Muntenească (Qiral-e-Iflaq, قرال افلاق, sau în turca de azi: kıralı Eflak), cu capitala (taht, tronul) la "Buqureș" și cu "Tîrqoviș" ca alt mare oraș. Îi spune Valahia “regală” (kiral-e Iflak) pentru că fusese supusă regilor Ungariei.
Și aceasta ar putea fi o explicație suplimentară pentru încăpățânatul și neatestatul “kara” (negru) Iflak: cineva a avut acces la acest manuscris și în loc de qral (قرال, kiral, regal) Iflak - a citit qara luându-l drept „negru”, când qara ar fi însemnat oricum doar „țară”, „teritoriu”, oricare ar fi acela.
Și iată cum, de la cineva care a ratat o literă citind grăbit, sau care n-a știut distincția între kara (culoarea neagră) și qara (teritoriu) am rămas și noi, de trei sferturi de secol încoace, cu obsesia și convingerea, perpetuate de generații – pentru că nimeni n-a verificat vreodată – că turcii ar fi numit Țara Românească „Valahia Neagră”, lucru de care turcii înșiși n-au auzit niciodată.