Un nou focar de COVID: a fost închisă o secție a unui spital raional  

Pacient la terapie intensivă, Chișinău, 18 octombrie 2021 (IPN)

Secția Terapie a Spitalului raional Ialoveni a fost închisă temporar, iar toți angajații, pacienții și vizitatorii instituției medicale au fost obligați să poarte mască de protecție, după ce a crescut numărul pacienților infectați cu COVID-19.

Potrivit administrației spitalului, din 43 de pacienți internați în Secția Terapie 21 au fost testați pozitiv la COVID.

„Facem dezinfecție, am strâns toată lenjeria și o prelucrăm, este testat tot colectivul secției. Trebuia rupt acest lanț. Oamenii vin din alte instituții, de la domiciliu și e greu de spus de unde a pornit, dar ca să nu se facă un focar și mai mare, a trebuit să închidem secția”, a explicat directorul Spitalului raional Ialoveni, Dinu Șargu, citat de presa locală.

În orașul Ialoveni, numărul cazurilor de COVID s-a triplat față de săptămânile precedente. Asta în timp ce rata de vaccinare în localitate este de circa 30%.

La nivelul întregii țări, cazurile confirmate au depășit o jumătate de milion, de la izbucnirea pandemiei.

Autoritățile în sănătate susțin că se atestă un nou val de îmbolnăviri. Numai în săptămâna 20-26 iunie s-a înregistrat o creștere cu 85% a cazurilor de COVID-19. Deocamdată, însă, nu au fost introduse noi măsuri restrictive. Medicii spun că formele recente sunt ușoare și sunt tratate, în mare parte, la domiciliu.

Acoperirea națională cu schema completă de vaccinare contra COVD este de 31%, startul campaniei de imunizare fiind dat pe 2 martie 2021.

### Vezi și... ### Focar de COVID într-un centru de refugiați din Chișinău