Care au fost principalele știri din presa online din ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele, aflați dimineața la Europa Liberă.
Știrile presei moldovene
- Poliția anunță locuitorii capitalei că luni, 28 noiembrie, la ora 13.00, reprezentanții unui partid politic vor organiza o nouă întrunire în fața Procuraturii generale. Potrivit precizărilor poliției, la care face referire portalul newsmaker.md, desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice în zilele lucrătoare sunt interzise. „Ținând cont de faptul că toate întrunirile care sunt organizate de câteva săptămâni nu au avut caracter pașnic, ba mai mult au urmărit intenția de destabilizare, reiterăm faptul că, organizatorii întrunirii poartă răspundere în baza Codului Contravențional/ Penal, pentru faptele ilegale ale participanților la acțiune”, se mai spune în comunicatul emis de poliție. Jurnaliștii amintesc că ultimul protest al Partidului Șor în fața Procuraturii generale a fost organizat vineri, 18 noiembrie.
- Ziarul de Gardă anunță că R. Moldova va primi 3 milioane de euro, sub formă de grant, din partea Fondului de Solidaritate Voluntară din cadrul Eurocontrol. Banii vor fi utilizați pentru a acoperi costurile de personal și de instruire, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru a asigura pregătirea operațională și continuitatea proceselor în cadrul furnizorului de servicii de navigație aeriană, precizează publicația. În articol este citat Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a spus că „războiul Rusiei împotriva Ucrainei afectează direct aviația din R. Moldova. Veniturile Moldatsa (întreprinderea de stat pentru utilizarea spațiului aerian și deservirea traficului aerian) au scăzut considerabil, cu peste 50%, din cauza închiderii spațiului aerian”, resursele fondului urmând să ajute compania să presteze servicii în continuare.
- Radio Chișinău îl citează pe expertul în energetică, Ion Muntean cu declarația că „ceea ce se întâmplă în prezent în sectorul energetic ilustrează lipsa de acțiuni din partea autorităților pe parcursul a trei decenii de la independența R. Moldova, astfel permițând Federației Ruse să folosească energia ca element de presiune politică asupra Chișinăului.” Expertul crede însă că încercările Kremlinului de a sista livrarea de gaze către Republica Moldova au un efect invers și duc la consolidarea sectorului energetic. „Vedem noi rute de acces pentru gazele naturale, pentru energia electrică, vedem diversificarea opțiunilor de procurarea gazelor naturale, iar dacă lucrurile acestea vor continua, iar Rusia va sista livrarea de gaze în R. Moldova, practic pierde acel instrument de influență”, consideră Ion Muntean.
- Republica Moldova își propune, pentru următorii ani, să asigure independența energetică și aprovizionarea cetățenilor cu energie accesibilă, atât ca sursă, cât și preț – până în 2050, informează portalul mold-street.com. Obiectivul este fixat în conceptul Strategiei Energetice a Republicii Moldova până în anul 2050 – un document de politici care redă viziunea guvernului și stabilește prioritățile în sectorul energiei, ținând cont de provocările actuale globale și regionale. Potrivit ministerului infrastructurii, pentru consolidarea securității sale energetice, Republica Moldova va trebui să folosească oportunitățile pe care le-a adus construcția gazoductului Iași-Ungheni, recenta sincronizare cu sistemul electroenergetic continental european și acordarea statutului de candidată pentru aderare la UE, lucru care aduce noi premise și oportunități pentru dezvoltarea sectorului energetic.
Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore
- Potrivit aplicației de monitorizare a rețelelor CrowdTangle, una dintre cele mai citite postări de pe Facebook-ul moldovean este a Ziarului Național care a scris că R. Moldova a obținut o medalie de aur și două de bronz la concursul internațional de programare „International Autumn Tournament in Informatics”. Jurnaliștii precizează că informaticienii de la Chișinău s-au „bătut” cu aproape 400 de reprezentanți din 18 țări din Europa, Asia, America și Africa.
- Pe instagram, a trezit interes o postare a Europei Libere care anunță că Kievul se pregătește de începutul iernii, în condițiile în care milioane de persoane au rămas fără acces optim la încălzire și electricitate. Operatorul Ukrenergo a declarat sâmbătă, 26 noembrie, că producătorii de energie electrică pot acoperi doar trei sferturi din nevoile de consum, restricții și întreruperi de curent fiind în continuare așteptate în întreaga țară.