Întreprinderea „Barza Albă” din municipiul Bălți, cu o istorie de peste 80 de ani în producerea divinurilor, va primi statutul de obiect al patrimoniului cultural național al R. Moldova. Întrunit în ședință la Bălți, cabinetul de miniștri a avizat un proiect de lege în acest sens.
Potrivit documentului, statul își propune în acest fel să protejeze, să valorifice și să transmită viitoarelor generații bunurile companiei, care are o „valoare națională de unicat în producerea divinului”.
Terenul și construcțiile întreprinderii, inclusiv sălile de degustare, vor fi incluse în Registrul monumentelor ocrotite de stat. Totodată, societatea pe acțiuni va fi inclusă în lista bunurilor care nu pot fi privatizate și va primi dreptul exclusiv de utilizare a mărcii „Barza Albă”.
Aceasta este a treia întreprindere vinicolă din R. Moldova declarată patrimoniu cultural național al țării, după combinatele de vinuri „Cricova” și „Mileștii Mici”.