Un tribunal din Paris a condamnat un cetățean francez la 30 de ani de închisoare pentru crime comise în Siria în perioada 2013-2015, ca membru al grupării teroriste a Statului Islamic. Verdictul din 3 iulie împotriva lui Tyler Vilus este prima acțiune din Franța împotriva unui militant islamist pentru crime comise în Siria. În vârstă de 30 de ani , Tyler Vilus s-a convertit la islam și a fost găsit vinovat de apartenența la un grup terorist și omor agravant. Anchetatorii cred că Vilus a făcut parte din Al-Muhajireen, un grup de luptători străini cu mulți membri din Caucazul de Nord și din Asia Centrală responsabili de acte de tortură și execuții sumare în Siria. În 2015, Al-Muhajireen s-a despărțit de Statul Islamic și s-a alăturat Frontului Al-Nusra, legat de Al-Qaeda. Procurorii l-au acuzat pe Vilus că a supravegheat execuțiile, în postura sa de conducător de vârf al așa-numitului Stat Islamic. Într-un videoclip publicat pe canalele de propagandă ale Statului Islamic în 2015, Vilus este văzut la doi metri distanță, în timp ce doi prizonieri îngenuncheați și cu ochii închiși au fost executați. Procurorii au mai susținut că Vilnus, care a fost capturat în Turcia în 2015 în drum spre Praga, a vrut să se întoarcă în Franța pentru a efectua atacuri teroriste. Vilus a recunoscut că a luat contact cu Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atacurilor teroriste din noiembrie 2015 de la Paris soldate cu 130 de morți.