Comandantul forțelor armate ucrainene afirmă că o navă sub pavilion moldovean a fost lovită de o rachetă trasă de o navă militară a Rusiei în Marea Neagră, în timp ce forțele armate ruse își continuă atacul la scară largă împotriva Ucrainei.
Valeri Zalujni a scris pe Facebook că tanker-ul Millennium Spirit se afla la 19 kilometri de țărmul ucrainean când a fost lovit vineri, 25 februarie, de o rachetă.
Agenția navală din Moldova a declarat că întregul echipaj al navei comerciale este format din cetățeni ruși, iar compania care operează nava este o persoană juridică ucraineană.
Unele media din Ucraina au relatat că doi membri ai echipajului au fost răniți. Pe navă a izbucnit un incendiu, dar focul a fost stins.
Potrivit Agenției Navale din Moldova, operațiunile de salvare au fost efectuate de autoritățile ucrainene.