Un ziar în fiecare seară: Gazeta de Chişinău

Invitata este Victoria Popa de la Gazeta de Chişinău:

„În ediția de vineri, 26 februarie 2021, a GAZETEI de Chișinău, editorialistul Mircea Ciobanu scrie în articolul său de fond „Pe linia de așteptare” despre cum ştiu moldovenii să aştepte. „Dacă cei care nu vor să mai aştepte, s-ar uni în momentele decisive, lucrurile s-ar schimba, timpul li s-ar supune (sic!). Nu va veni cineva să facă Unirea. Dar se vor găsi susţinători, în cazul în care echipa unionistă va fi credibilă. Nu va veni nimeni să ne ia de mână, ca pe orbii lui Bruegel, ca să ne ducă în Europa. Dar vom avea susţinere dacă vom schimba lucrurile şi ne vom porni singuri la drum. Fără balansări pe pânza de păianjen a „neutralităţii” şi a „echilibrului” geopolitic. Iar tot ce constituie marea noastră ruşine: sărăcia, corupţia, vinderea de suflete şi milogirea ruşinoasă nu e materie de import. E produs autohton, marcă înregistrată. Sunt ai noştri, cu toţii. Şi dacă ne vindem pentru o nenorocită tuşonkă, de ce să ne mire că altul se vinde pentru un milion?”, scrie Mircea Ciobanu.

„Noi presiuni asupra instituțiilor cu predare în limba română din stânga Nistrului”, scrie jurnalista Svetlana Corobceanu. „Directorii instituțiilor de învățământ, somați să prezinte listele viitorilor recruți pentru așa-numita „armată transnistreană”. Managerii mai multor instituții cu predare în limba română din regiunea transnistreană au primit scrisori din partea administrației nerecunoscute de la Tiraspol în care li s-a solicitat prezentarea listelor cu elevi născuți în anul 2005, pentru a fi luați în evidența centrelor militare de la Tiraspol și Bender, cu scopul înrolării ulterioare în așa-numita „armată” subordonată regimului nerecunoscut de la Tiraspol. Mai mult ca atât, unii directori de licee au primit și avertismente că, dacă nu prezintă informația solicitată până la 25 februarie curent, riscă să fie trași la răspundere conform legislației așa-numitei „rmn”. Chișinăul cere Tiraspolului să nu mai trimită citații elevilor de la instituțiile cu predare în limba română.”

2 martie, 29 de ani de la începutul războiului de pe Nistru. Citiți în GAZETA de Chișinău despre „Unele ciocniri violente cu forțele separatiste din Transnistria, susținute de armata a 14-a a Rusiei, avuseseră deja loc începând cu anul 1991 și Valeriu își dădea seama că, mai devreme ori mai târziu, „conflictul armat”, cum continuă să-l numească până în prezent neștiutorii sau falsificatorii istoriei, va crește și va deveni un adevărat război”, scrie în Gazeta de Chișinău.

„Tot mai săraci cu duhul” este titlul unui articol unde aflați de ce umilirea și hărțuirea au ajuns comportamente răspândite în școli. Zilnic, aproximativ 70% din totalul elevilor din R. Moldova sunt victime ale bullying-ului, conform unui studiu elaborat de UNICEF în 2019, fenomenul bullying-ului rămâne încă neglijat de către administrațiile instituțiilor de învățământ.”