Unde se găsesc centrele care oferă primul ajutor și tratament în cazul unui atac cerebral

Anual, aproximativ 8.000 de moldoveni suferă un atac cerebral, aceasta fiind a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare.

Timp de un an, în R. Moldova au fost deschise nouă centre primare care oferă suport și tratament în cazul unui accident vascular cerebral (AVC), iar alte două sunt în proces de creare. Odată cu deschiderea acestora, timpul de acordare a primului ajutor s-a înjumătățit, anunță Ministerul Sănătății.

În anul 2023, autoritățile din sănătate și-au luat angajamentul de a crea o rețea națională de centre de tratament al pacienților care fac AVC. Este vorba de 11 centre primare, în spitalele raionale (Edineț, Soroca, Florești, Orhei, Ungheni, Hâncești, Căușeni, Cahul și Comrat), la Spitalul din Bălți și la Spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău plus un centru multifuncțional – la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie și un centrul comprehensiv – la Institutul de Medicină Urgentă.

Nouă dintre cele 11 centre primare sunt funcționale și oferă tratament și pentru raioanele din împrejurimi, iar la Ungheni și Orhei sunt în proces de creare.

La modul practic, un pacient cu semne de AVC este transportat în centrul primar, unde este diagnosticat și primește tratamentul necesar (tromboliză). Personalul medical este ghidat de la distanță de echipa centrului comprehensiv. Dacă pacientul nu răspunde tratamentului, este transportat pentru operație (trombexctracție) la Chișinău, la Institutul de Medicină Urgentă sau la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie.

Tromboliza constă în injectarea prin perfuzie a unei substanțe care poate ajuta la dizolvarea cheagului de sânge format și la restabilirea circulației sanguine, astfel încât țesutul cerebral să nu se mai necrozeze. Trombextracția este o procedură minim invazivă ce constă în eliminarea cheagului de sânge care blochează fluxul sanguin într-o arteră.

În primele nouă luni ale anului, în toate centrele au fost examinate 7.324 de persoane cu suspecție de AVC, au fost efectuate 475 de proceduri de tromboliză și 220 trombextracții. Rata de deces prin accidente vasculare cerebrale a constituit 17,4% anul trecut, iar până în noiembrie 2024 a fost de 15%.

R. Moldova are una dintre cele mai mari rate de incidență de AVC din Europa. Anual, aproximativ 8.000 de moldoveni suferă un atac cerebral, aceasta fiind a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare și una dintre cauzele de dizabilitate.

Accidentul vascular cerebral are loc atunci când fluxul de sânge către o anumită parte a creierului este întrerupt sau redus semnificativ de un cheag care blochează o arteră.

Simptomele specifice unui AVC sunt:

  • asimetria feței;
  • vorbirea incoerentă;
  • slăbiciunea unui braț.

Odată ce ați observat aceste semne, este primordial să apelați la 112, deoarece timpul de intervenție este esențial în acest caz. În fiecare minut în care un pacient nu primește tratament, aproape 2 milioane de neuroni din zona afectată sunt distruși.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că accidentul vascular cerebral ar putea deveni principala cauză de mortalitate până în anul 2030.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te