Uniunea Europeană a sancționat China pentru încălcarea drepturilor omului

Uniunea Europeană a sancționat luni China pentru încălcarea drepturilor omului pentru prima oară în 30 de ani. Miniștrii de externe ai țărilor membre au aprobat pedepse împotriva a patru oficiali vinovați de oprimarea minorității uigure. Urmează să fie, de asemenea, sancționată o entitate, al cărei nume nu a fost anunțat imediat. Sancționaților li se vor îngheța avuțiile din Uniunea Europeană și nu vor primi viză de intrare pe teritoriul ei. Ultima dată, europenii adoptaseră sancțiuni împotriva Chinei motivate de situația drepturilor omului în urma masacrului din Piața Tien An Men, din Beijing, în 1989. Una din urmările acelor sancțiuni a fost interdicția exportului de arme europene în China, aflată în vigoare și astăzi. Tot luni, UE a anunțat sancțiuni împotriva a doi oficiali din Cecenia, pentru reprimarea persoanelor LGBT.