Parlamentul European a cerut o nouă strategie a Uniunii Europene pentru relația cu Rusia, inclusiv pentru a proteja țările partenere ale UE de agresiuni rusești. „În lumina agresiunii și influenței rusești în vecinătatea estică a UE, UE trebuie să sprijine în continuare țările Parteneriatului Estic, ca Ucraina, Georgia sau Moldova”, se spune în textul aprobat cu mare majoritate de voturi în legislativul UE.
Se mai cere păstrarea în relațiile cu Rusia a distincției între „poporul rus” și „regimul președintelui Vladimir Putin” și se sugerează cooperarea dintre UE și Statele Unite pentru contracararea greutății în creștere a Rusiei și Chinei pe scena globală. Guvernarea rusă este numită în document „cleptocrație autoritaristă în stagnare condusă de un președinte pe viață și un cerc de oligarhi”.
Parlamentarii europeni au cerut de asemenea reducerea dependenței țărilor UE de gazul, petrolul rusesc și alte materii prime rusești, cel puțin pe durata cât va fi la putere Vladimir Putin. În documentul adoptat în ajunul alegerilor din Rusia se spune că „schimbarea este posibilă în Rusia” și se cere ca dacă scrutinul se va dovedi incorect, UE nu ar trebui să recunoască Duma de Stat rezultată din el.