Într-o conferință de presă susținută online la 28 octombrie, Usatîi a mulțumit cetățenilor care și-au dat votul pentru candidatura sa. Politicianul a spus că nu va mai îndemna niciodată la susținerea vreunuia dintre candidați și că decizia a fost luată după consultări cu colegii de partid și cetățeni din întreaga țară.
„Nu voi vota niciun candidat, dar în același timp vreau să menționez faptul că eu nu am dreptul să decid ce să facă cetățenii noștri, și cei care m-au votat pe mine și cei care au votat alte partide politice”, a spus Usatîi, care s-a clasat pe locul al treilea în urma primului tur al prezidențialelor din 20 octombrie.
- Te-ar putea interesa și: Cum a votat R. Moldova la prezidențiale – hartă
În același timp, candidata independentă, Natalia Morari, candidatul Partidului „Viitorul Moldovei”, fostul prim-ministru Vasile Tarlev și candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, ex-premierul Ion Chicu, și-au îndemnat susținătorii să voteze contra Maiei Sandu sau pentru fostul procuror general, candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo.
Și candidata independentă, fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah și-a îndemnat susținătorii să iasă masiv la vot și să voteze „împotriva Maiei Sandu”.
Candidatul independent Tudor Ulianovschi nu și-a expus încă poziția privind susținerea unui din cei doi candidați ajunși în finala prezidențialelor.
Turul doi al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe 3 noiembrie. În cursa electorală au rămas președinta Maia Sandu, sprijinită de Partidul Acțiune și Solidaritate, care a obținut 42,49% din sufragii și candidatul susținut de Partidul Socialiștilor din R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, care a obținut 25,95% din voturi.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te