Va fi sau nu război în Ucraina? Opinii ale experților americani

Exerciții militare într-un parc din Kiev. 22 ianuarie 2022.

Nu sunt puține întrebările cu privire la situația din Ucraina, dar probabil cea mai importantă este dacă va fi sau nu război. Și aici, opiniile experților diferă semnificativ.

La rețeaua de televiziune CNN, Nick Paton Walsh a spus că o ofensivă rusă împotriva Ucrainei ar fi, pentru Kremlin, „o idee foarte proastă”. Dar în revista Foreign Affairs, Alexander Vindman și Dominic Cruz Bustillos exprimă opinia că scenariul cel mai plauzibil este o invazie „amplă și catastrofică”, pe baza manierei în care interpretează poziționarea militară a forțelor trimise la frontieră de Vladimir Putin. Cei doi autori cred că obiectivul lui Putin este să destabilizeze și să facă Ucraina să eșueze, ori nici diplomația și nici controlul exercitat de Moscova în estul acelei țări nu duc la îndeplinirea obiectivului respectiv.

Aceasta poziție pornește de la premiza că, între mizele lui Putin, Ucraina ocupă un loc central, ori asta dezamorsează teoria că el ar fi dispus să lase Ucraina să graviteze către Occident, doar pentru a obține alte concesii.

### Vezi și... ### Cele cinci opțiuni ale Rusiei pentru a invada Ucraina și ce este un „Putin-Versteher”

Alberto Nardelli și Evgenia Pismennaya cred însă că apropiatele Jocuri Olimpice din China ar putea încetini planul lui Putin, care nu va dori să-l antagonizeze pe președintele chinez, Xi Jinping, care a investit miliarde de dolari pentru a proiecta o imagine pozitivă prin lentila Jocurilor. China a cerut un arminisțiu global, o săptămână înainte și una după Jocuri, ori a declanșa un război va fi privit în China ca un afront.

Experți militari spun că fereastra 28 ianuarie – 20 martie este complicată dacă rușii își doresc o victorie și înaintare rapide, pentru că zăpada și gheața fac loc atunci noroiului și ploilor.

### Vezi și... ### Leonid Litra: Putin vrea să apere o zonă de influență pe care Rusia a pierdut-o odată cu URSS

În Slate, Fred Kaplan spune că un acord diplomatic este posibil, aceasta fiind tabăra care crede că Putin își dorește de fapt concesii geostrategice ample.

Carolin de Guyter adaugă în Foreign Policy că Vladimir Putin ar fi obținut de-acum ce își dorea – negocieri la nivel înalt în care Rusia să fie tratată ca o mare putere.

De la Centrul Wilson, Nina Jankowicz scrie că dincolo de aceste calcule nu trebuie uitat că aici nu este vorba doar despre jocuri de putere globale, despre politică și relații internaționale, ci pericolul pe care potențiala escaladare îl reprezintă pentru viețile ucrainienilor.