Vaccin obligatoriu sau opțional? Politica țărilor UE

Mulți partizani ai vaccinării obligatorii ar fi surprinși să afle că în câteva din cele mai importante țări ale Europei occidentale vaccinarea este voluntară sau opțională pentru multe boli, chiar dacă pentru unele grave, cum e hepatita B, rămâne obligatorie. Statul și instituțiile o încurajează, desigur, însă decizia, în cazul multor boli, este la latitudinea părinților. Pentru hepatita A, de pildă, țări precum Italia sau Portugalia nu au nici o prevedere, așa că vaccinarea e total opțională.

Situația este identică în Statele Unite și Canada, unde, deși vaccinarea nu e obligatorie, majoritatea programelor școlare o impun, cu toate că sunt acceptate obiecțiile religioase.

Astfel, vaccinarea nu este obligatorie în Marea Britanie, iar pentru multe boli - total opțională în Franța, Italia, Suedia și Elveția.

În Europa de Est, vaccinarea nu e obligatorie în Ucraina și Letonia. Letonia este de altfel unică prin aceea că părinții care acceptă vaccinarea copiilor sunt puși să semneze că sunt de acord.

În mod surprinzător, Marea Britanie, unde vaccinarea se aplică astăzi pe bază voluntară, a fost prima țară care făcuse vaccinul obligatoriu, în 1853, pentru a opri epidemiile de variolă. Părinții care refuzau erau atunci amendați. Vaccinarea nemaifiind obligatorie astăzi, nici măcar în școli, recent au avut loc epidemii de pojar, localizate în mari orașe cu populație densă, precum Liverpool și Manchester.

Situația este și mai îngrijorătoare pentru Italia, unde sunt recenzate aproape o treime din cazurile de rujeolă din întreaga Europă. Mișcarea Cinque Stelle din coaliția de dreapta aflată la putere a blocat în parlament legislația care ar face vaccinarea obligatorie.

Vaccinarea în școli este o chestiune aparte, ilustrată foarte bine de cazul Germaniei. Nu există o politică guvernamentală a vaccinării, însă aceasta e obligatorie în sistemul școlar. Cum școlarizarea acasă nu este permisă, toți copiii germani sfârșesc prin a fi vaccinați, chiar dacă tehnic guvernul nu o impune.

Unele țări, deși nu impun vaccinarea, o încurajează intens, făcând vaccinul foarte ieftin sau chiar gratuit. Altele, precum Australia, au introdus măsuri coercitive: vaccinarea nu e obligatorie, însă părinții care nu o fac își pierd alocațiile familiale.

Uniunea Europeană nu are nimic de spus în acest domeniu, întrucât sistemele medicale țin exclusiv de autoritatea țărilor membre, de ceea ce e numit în jargon UE subsidiaritate. Cu toate astea, tendința este de a face cât mai multe vaccinuri obligatorii, oferind acces sporit și gratuitate, sau de a ajunge la o cât mai bună explicare a mizelor, precum și la combaterea miturilor conspiraționiste.

***

După recenta izbucnire a unui focar de rujeolă, în R. Moldova s-a readus în discuție o eventuală revizuire a politicii de imunizare. Ideea a fost lansată de secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco, în cadrul unor audieri cu privire la situația epidemiologică. Ea a propus să fie introduse sancţiuni pentru părinţii care refuză să-şi vaccineze copii, aşa cum se procedează în multe state occidentale unde amenzile variază de la câteva sute până la mii de euro.

„În R. Moldova aveam doar un articol din legea nr.10 cu privire la obligativitatea vaccinurilor. Noi nu avem o lege comprehensivă, exhaustivă care vorbește despre obligativitatea. Ținând cont de acea acoperire vaccinală pe care voi o avem în R. Moldova, statul trebuie să ia o decizie de a aproba un cadru normativ cu sancțiuni pentru decizii incorecte pe care le iau părinții.”

Secretarul de stat la Ministerul Justiţiei, Nicolae Eşanu, spune că actuala legislaţie prevede obligativitatea vaccinării, prin urmare ar putea include expres sancţiuni pentru neaplicarea acestei obligativităţi. Acum însă părinţii pot fi penalizaţi doar indirect, spune el:

„Legea ocrotirii sănătăţii spune că părinţii sunt obligaţi să aibă grijă de sănătatea copilului. Părinţii, alţi reprezentanţi legali, la solicitarea instituţiilor medico-sanitare, trebuie să prezinte copilul pentru examinare medicală şi aplicarea măsurilor de profilaxie. Neaplicarea acestor obligaţiuni este pedepsită conform legii.”

Expertul Ghenadie Ţurcanu de la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate pune la îndoială însă eficienţa unor eventuale măsuri punitive prevăzute în legislaţie.

Ghenadie Țurcanu

„Doar să stabilim sancţiuni nu va aduce rezultate. Trebuie să venim cu măsuri complexe. Ar trebui de început cu reglementări care să crească complianța populaţiei la vaccinare concomitent cu alte măsuri de informare, inclusiv despre calitatea vaccinurilor. Trebuie să fie făcut public care sunt standardele pentru serviciile de prestare.”

Deşi legislaţia stipulează vaccinurile obligatorii, între care şi cea împotriva rujeolei, mai e nevoie și de acceptul părinților. O altă contradicţie e că se prevede că în instituții educaționale și de recreere sunt acceptați doar copii vaccinați conform programului de imunizări. În 2013 avocatul poporului a contestat la Curtea Constituţională această prevedere invocând că neîncadrarea școlară a copiilor nevaccinați contravine Constituției. Magistrații au decis însă că imunizarea obligatorie, ca o cerință prealabilă la înscrierea într-o instituție școlară, este cea mai eficientă metodă de a păstra „imunitatea colectivă”. În practică însă managerii instituțiilor de învățământ nu pot refuza înscrierea unui copil nevaccinat şi nici să oblige părinții să-l imunizeze.

Numărul copiilor vaccinați și nu doar împotriva rujeolei a scăzut constant în ultimii ani. Dacă în 2005 rata de vaccinări constituia 97 la sută, acum ea este de doar 87 la sută. Rata recomandată de Organizația Mondială a Sănătății fiind 90 la sută. Părinții refuză să-şi imunizeze copii din varii motive, cele mai răspândite fiind cele de natură religioasă, filosofică, neîncrederea în calitatea vaccinurilor sau frica de reacţiile adverse. Îşi fac efectul şi mișcările anti-imunizare tot mai vocale în ultima vreme.

Pierderile bugetare pe care le provoacă sistemului de sănătate refuzul de vaccinare sunt majore. Un vaccin ROR împotriva rujeolei, oreionului şi a rubeolei costă statul 45 de lei sau 2,5 dolari, faţă de 7 mii de lei sau 400 de dolari cânt poate costa tratarea unui copil infectat.