Cea mai mare provocare a noii guvernări este să asigure stabilitatea. Chiar dacă situaţia s-a normalizat cât de cât, interesele PSRM şi cele ale Blocului ACUM nu coincid în totalitate, crede fostul deputat PLDM, Vadim Pistrinciuc.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: La două săptămâni de activitate, Maia Sandu primește a doua confirmare privind deblocarea finanțării europene, dar este mult criticată pentru întrevederea cu emisarul rus Dmitri Kozak, care în trei săptămâni a vizitat și el de două ori Chișinăul. Credeți că poziția aceasta pe care a luat-o Maia Sandu avantajează cetățenii și Republica Moldova pe moment, încercând să deblocheze dialogul cu rușii și să intensifice dialogul cu Occidentul?
Vadim Pistrinciuc: „Eu n-aș zice că dialogul cu Federația Rusă a fost totalmente blocat. Noi avem probleme mari de relație, însă dialogul a existat pe timpul președintelui Dodon și a prim-ministrului Filip; toate întrevederile aveau loc, noi n-am avut situații când a fost înghețată comunicarea. Doi la mână: dumneaei, în calitate de prim-ministră, e obligată să se vadă cu delegațiile guvernamentale ale altor state, inclusiv ale Federației Ruse, indiferent de preferințele, să spunem așa, geopolitice și indiferent de presiunile care se fac în politica internă.
### Vezi și... ### Oaspeții din Est și Vest promit Chișinăului o deblocare rapidă a relațiilorDmitri Kozak este viceprim-ministru rus, este desemnat în calitate de Reprezentant special al președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare, comerciale și economice cu Republica Moldova. Deci este o întâlnire în cadrul responsabilităților instituționale pe care le are dumneaei ca prim-ministră. Ce ține de finanțarea externă, este un lucru bun și era foarte clar că mesajele vor fi optimiste vizavi de deblocarea finanțării. Republica Moldova are nevoie de aceste resurse foarte mult, în primul rând, fiindcă ele asigură securitatea bugetară, iar în al doilea rând, aceasta înseamnă și mai multe proiecte de infrastructură. Odată ce vor fi deblocate aceste tranșe de finanțare, vor porni și alte finanțări externe, de la alți donatori pe probleme de economie, infrastructură ș.a.m.d., dar vor fi eliberate și mai multe resurse publice interne, finanțe publice interne pentru anumite proiecte, ajustări și investiții.”
Europa Liberă: Dvs. ați spus că Partidul Democrat nu a întrerupt niciodată dialogul cu partenerii ruși, dar PD, care a pierdut puterea, spune că la formarea noii majorități parlamentare partidele pro-europene din Blocul ACUM puteau face concesii Rusiei și socialiștilor în ce privește o posibilă federalizare a Republicii Moldova ca soluție a problemei transnistrene și ei insistă pe acest lucru.
Nu există nici un fel de pericol de federalizare, este doar o sperietoare a PD...
Vadim Pistrinciuc: „Ei insistă, fiindcă ei nu au altă retorică, ei au fost prinși pe neașteptate în situația de opoziție în care se află și unica chestie de care se pot anina, să spunem așa, pe care o pot folosi este această sperietoare care se numește federalizarea Republicii Moldova. Nici un fel de garanții nu au fost date și toate interpretările acestea care s-au perindat pe la Chișinău, nu e bine să le comentăm, dar asta nu se face așa. Nu există nici un fel de pericol de federalizare din simplul motiv că asta este doar o sperietoare folosită la momentul actual de către așa-numita opoziție a Partidului Democrat. În genere, tema federalizării nu are conținut, deci n-o doresc partidele de la guvernare, n-o dorește populația Republicii Moldova, n-o doresc nici elitele transnistrene, din câte citesc eu presa de acolo. Este un subiect umflat, care se încearcă a fi exploatat, arătat că, uite, există niște înțelegeri de subsol, realitatea este foarte simplă: aceste două forțe politice – Blocul ACUM și socialiștii –, diametral opuse ca valori și ideologii, și-au unit eforturile pentru a supraviețui politic și pentru a scăpa de presiunea aceasta și intimidarea constantă care a fost pusă de Partidul Democrat. Și Partidul Democrat nu trebuie să se plângă pe situația dată, fiindcă ei au fost preveniți de foarte multă lume că așa se va întâmpla, că vor ieși oamenii în stradă sau se vor coaliza cei care este inimaginabil că se pot coaliza, fiindcă ei au extins cadrul acesta de intimidare și de putere excesivă la limitele absurdului și decizia pe care au luat-o aceste două formațiuni ține de restabilirea normalității în ce privește instituțiile statului și restabilirea unui minim echilibru de putere în țară. Aici trebuie, de fapt, de căutat interesele. Eu cred că mai târziu, cândva, socialiștii ar putea să dorească o revanșă, să revină la o agendă mai pro-rusă ș.a.m.d., dar în momentul de față eu nu cred că ei au această posibilitate. Acum ei sunt dependenți unul de altul în a livra o chestie complicată, dar și simplă, pe care o doresc toți oamenii, și anume restabilirea normalității statului de drept al Republicii Moldova, acesta este scopul lor principal.”
Europa Liberă: Și totuși, parteneriatul acesta dintre Blocul ACUM și PSRM s-a făcut cu implicarea directă a vicepremierului rus în negocierile dintre Igor Dodon, Andrei Năstase și Maia Sandu. Ulterior, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin personal a salutat învestirea Guvernului Sandu în Republica Moldova. Credeți că Moscova ar aștepta ceva în loc, a făcut acest lucru cu un interes anume sau doar ca să-l dea jos pe Vladimir Plahotniuc?
Oamenii doresc restabilirea normalității statului de drept, acesta este scopul principal...
Vadim Pistrinciuc: „Ceea ce am văzut eu nu este doar reacția Moscovei. Am văzut la început reacția foarte dură a Uniunii Europene, am văzut mai apoi și reacția Statelor Unite și a Federației Ruse. În realitate, noi am văzut o aliniere a poziției Uniunii Europene, a Statelor Unite și a Federației Ruse în vederea restabilirii statului de drept în Republica Moldova. Mai ales, după acțiunile din săptămâna ceea neagră, să-i spunem așa, când Partidul Democrat nu a dorit să plece normal de la putere și, practic, am avut o situație de Guvern dual și într-un fel de acaparare a puterii în stat. Cred că acea săptămână și acele acțiuni total greșite pe care le-au făcut ei au generat această aliniere, au confirmat că această aliniere este necesară. Ce ține de interesele Federației Ruse, cred că la un moment mai avansat, când lucrurile se vor mai liniști, când vor începe să vină resursele în Republica Moldova, probabil că vor dori să promoveze anumite agende, însă ei știu foarte bine că nu o pot face prin intermediul celor din Blocul ACUM, acolo există formațiuni politice distincte, deputați care au clar anumite viziuni în ce privește dezvoltarea Republicii Moldova prin implementarea Acordului de Asociere. Cel mai degrabă, ei vor vedea anumite oportunități de promovare a partidelor pro-ruse după ce lucrurile se liniștesc și după ce se restabilește echilibrul și normalitatea în Republica Moldova. Eu presupun că nu trebuie să se îmbete cu apă rece nici cei de la ACUM, pentru că, evident, la un moment dat când se va mai curăța moștenirea lăsată de Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor o să vrea o revanșare și o orientare pro-rusă, dar acesta nu este subiectul ACUM și probabil că mai durează până atunci, ceea ce înseamnă că pe plan politic cei de la ACUM trebuie să fie destul de atenți și să se uite numai înainte, dar și în spate”.
Europa Liberă: Dvs., fiind deputat în alte legislaturi din Parlamentul Republicii Moldova, ați reprezentat o forță politică care a fost mulți ani și la guvernare – PLDM-ul. Și atunci, și acum se vorbește despre nevoia reformării justiției. De ce a trenat această reformă și cât de posibil este să scoți justiția din buzunarul politicului și cum faci asta în albia normei legale, pentru că, pe de o parte, guvernarea insistă că vrea să curețe structurile statului, iar pe de altă parte, există totuși legea?
Vadim Pistrinciuc: „Cum este posibil?...”
Europa Liberă: Cum este posibil de menținut echilibrul?
### Vezi și... ### Maia Sandu la CSM: Judecătorii trebuie să decidă dacă vor să fie parte a schimbăriiVadim Pistrinciuc: „Este posibil, dar trebuie făcut repede și cu multă încredere, căci tărăgănarea este cea mai mare problemă, fiindcă în momentul în care se tărăgănează, încep să se restabilească legăturile, influențele ș.a.m.d. Doi: voința politică. Iată eu acum am citit o știre din Republica Moldova în care se spune că deja CSM-ul a început curățarea...”
Europa Liberă: CSM a cerut retragerea dlui Corneliu Gurin din componența Curții Constituționale. Am fost anunțați deja că mai mulți magistrați spun că se vor retrage din sistem.
Vadim Pistrinciuc: „Exact. Semnalele clare transmise de Guvern, de conducerea politică că se dorește o reașezare, o curățare a justiției, în special, noi, de exemplu, în Parlamentul trecut am văzut foarte bine cum se opera – se numeau în funcții importante reprezentanți ai justiției care aveau anumite probleme – sau probleme cu declararea veniturilor, sau niște decizii foarte contestate, deci simplu să face această curățare, dacă este voință politică. Există și probleme. Sigur că având o coaliție ideologică atât de complicată, eu bănuiesc că au să apară și anumite disensiuni, dar vreau să subliniez că acea formațiune care va ceda și care va bloca acest proces va pierde foarte mult, va fi practic distrusă de opinia publică, fiindcă oamenii așteaptă normalizare și reașezarea lucrurilor în justiție. Idealuri nimeni nu-și face, oamenii vor să se pornească procesul acesta de curățare și să vadă într-adevăr că statul începe să funcționeze.”
Europa Liberă: Dacă se menține acest parteneriat dintre Blocul ACUM și socialiști, Igor Dodon are posibilitate să mai obțină un mandat la alegerile prezidențiale din toamna anului viitor?
Vadim Pistrinciuc: „Eu nu pot să prezic acest lucru, fiindcă până în toamna anului viitor este destul de mult timp. Nu am acces la datele din sondaje, sigur că el va încerca să candideze, dar mai este încă un an de zile, iar la intensitatea lucrurilor politice petrecute în Republica Moldova, la intensitatea evenimentelor politice nu m-aș grăbi referitor la faptul că va candida, nu va candida, va avea șanse de izbândă sau nu, multe se pot întâmpla. Multe se pot întâmpla și în interiorul partidului lor, pot apărea noi formațiuni politice, lideri, reașezări de situații. Deci este o chestiune prematură. El cu siguranță că-și dorește al doilea mandat, dar vom vedea cum vor evolua lucrurile.”
Europa Liberă: Admiteți că va mai apărea o forță inclusiv pe eșichierul politic de stânga?
Primul indiciu că lucrurile revin la normal este să ai și o diversitate, libertate politică...
Vadim Pistrinciuc: „Eu admit și vreau să apară forțe politice libere, fără să fie gestionate de cineva din umbră, așa cum la noi în ultimul timp era: „hai, partidul ăsta trebuie să apară ca să rupă voturi de la ceilalți”. Această schimbare care a avut loc, schimbare radicală de situație - noi am scăpat de un regim care utiliza excesiv puterea, care încerca să controleze partidele politice, justiția ș.a.m.d. Primul indiciu că lucrurile revin la normal este să ai inclusiv și o diversitate, libertate politică. Asta înseamnă și crearea de partide noi, recoalizare a lor ș.a.m.d., este un lucru absolut normal dacă apar anumite partide – de stânga, de dreapta. Mai ales dacă ne uităm că Moldova are multe partide mici, pe stânga chiar trebuie să apară altele și ar putea să apară, nu pot să neg acest lucru. Este și greu să-ți faci partid, apropo, nu e atât de simplu să formezi un partid.”
Europa Liberă: Ce soartă va avea Partidul Democrat din moment ce liderul Vladimir Plahotniuc a spus că se retrage de la șefia acestei formațiuni? Vor rămâne ei consolidați și în continuare? Admiteți că anumite schimbări se vor produce și în interiorul acestui partid care atâția ani totuși a fost la cârma țării?
Vadim Pistrinciuc: „Acest lucru este inevitabil din simplul motiv că în ultimul timp ei au privit politica doar prin prisma puterii, prin accesul nelimitat la putere, deoarece se ignora dezbaterea politică, se ignorau alte partide politice. Toată opoziția la ei erau doar dușmani, inamici. Democrații nu au cum să existe dacă nu se reformează și nu promovează anumite schimbări pe interior – de oameni, de atitudini și chiar ar trebui să facă acest lucru. Și doi: când treci în opoziție și nu ai fost doar pur și simplu la guvernare, dar ai fost învinuit de toată lumea – de la Est, de la Vest și din țară de la tine de faptul că ai cumpărat puterea și ai intervenit în acele domenii în care nu trebuia, inclusiv ai promovat intimidarea asta politică... Eu pot să dau un exemplu simplu ce ține de relația cu partidele europene, cu Uniunea Europeană. Ei pur și simplu au ignorat această relație.”
Europa Liberă: Dvs. ce credeți despre revenirea dl Plahotniuc în Legislativul de la Chișinău în calitate de deputat ales în circumscripția Nisporeni?
Democrații nu au cum să existe dacă nu se reformează...
Vadim Pistrinciuc: „Pentru mine a fost o surpriză faptul că chiar în ziua în care s-a anunțat că trec în opoziție, el n-a rămas pe loc. Cu atât mai mult că d-lui este deputat, avea imunitate, în justiție lucrurile nu s-au schimbat peste noapte și nu urmau să se schimbe peste noapte. Nu știu, asta îl vizează pe d-lui; eu nu pot să zic că se va întoarce sau nu se va întoarce. Este o necunoscută mult prea mare, cred că inclusiv pentru mulți colegi de-ai lui din partid.”
Europa Liberă: Dar dl Șor va reveni și el în țară, va merge în Parlament, pentru că a fost ales deputat?
Vadim Pistrinciuc: „Nici asta nu pot să vă spun. N-am înțeles unde este d-lui. Dacă d-lui a plecat, aici este o problemă legală. Faptul că el a plecat având interdicție e o încălcare și în momentul în care revine probabil că o să fie încarcerat prin judecată. Nici nu am auzit informație oficială vizavi de locul aflării lui, este plecat sau nu.”
Europa Liberă: La ce surprize ar putea să se mai aștepte societatea moldavă?
Vadim Pistrinciuc: „Eu cred că vor exista destul de multe momente de tensiune între componentele coaliției temporare, cum o numesc ei, și este absolut normal, fiindcă sunt partide cu viziuni destul de diferite, cu valori diferite și cu retorici diferite și vor apărea disensiuni. Acum important e că ce ține de promisiune această colaborare temporară pe care o au s-o folosească pentru restabilirea funcționalității instituțiilor statului și a echilibrului de puteri. Oamenii vor clar să vadă că justiția nu mai este controlată de un singur om sau de un grup de interese. Sigur, nimeni nu se așteaptă că în mod ideal au să se schimbe lucrurile peste noapte, dar un număr critic de modificări, de schimbări în instituții este necesar.”