Limita vârstei de pensionare a femeilor va fi ridicată treptat pentru a ajunge la 63 de ani, până în 2028, la paritate cu a bărbaților, potrivit unei reforme inițiată de guvernarea PAS în 2021. Până la reformă, vârsta de pensionare la femei era de 57 de ani.
Vârsta standard de pensionare pentru bărbați este deja de 63 de ani, cu un stagiu complet de cotizare de 34 de ani, condiții care au fost stabilite la 1 iulie 2019.
- Te-ar putea interesa și: Singurul cardiolog din raionul Rezina, de 20 de ani la pensie
Guvernarea PAS a invocat necesitatea majorării vârstei de pensionare prin faptul că numărul salariaților care cotizează la pensii este în continuă scădere, iar al celor care primesc pensii este în creștere.
Casa Națională de Asigurări Sociale precizează că pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea și actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată.
În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare este de 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te