txt
Din cauza salarizării slabe mulţi profesori din Republica Moldova au ales să-şi câştige bucata de paine peste hotare. Este şi cazul Verei Pojoga care în 2000 a decis să plece la muncă în Israel. Ea povesteşte despre viaţa de emigrant şi cât de mult i-a schimbat traiul în străinătate.
Your browser doesn’t support HTML5
Profesoara Vera Pojoga în dialog cu Valentina Ursu
Vera Pojoga
Vera Pojoga: „Eu cred că printre primii am fost plecată. Deci, prima dată am plecat în 2000. Cred că a fost foarte bine că am plecat, din mai multe considerente. În primul rând, financiar, clar că financiar. Din altă parte, asta e și o tragedie pentru țară: familii distruse, îi păcat când în țara ta nu poți să fii util. Având o profesie, nu ești plătit cum se cade, nu poți să ai un nivel de viață normal.”
Europa Liberă: Vera Pojoga de specialitate e profesoară. Cum ar fi arătat viața dacă rămâneai totuși aici, în Republica Moldova, și profesai acest job, meserie?
Vera Pojoga: „Doamne ferește! Cât e bine că am plecat, sunt foarte fericită că totuși am avut posibilitatea asta să plec. Salariul pe care îl primeam nu îmi ajungea să-mi achit transportul ca să mă duc și să vin de la școală, nemaivorbind de altceva. O sărăcie totală, nu poți să-ți permiți o haină, o încălțăminte, nu mai vorbesc de un film, un teatru, atât de greu era pe atunci pentru mine. Salariile erau mizere, mulți copii în clasă, cerințe mari și bine că am avut posibilitatea asta și am plecat și mi-am rezolvat clar că viața...”
Europa Liberă: Și faptul că au plecat atât de mulți profesori asta înseamnă că a apărut un gol în educație?
Vera Pojoga: „Cred că sunt totuși tineri entuziaști care vor să predea și sunt bine pregătiți, instruiți, specialiști, sper să fie.”
Europa Liberă: Dar astăzi ai reveni în școală?
Vera Pojoga: „Nu, în niciun caz!”
Europa Liberă: De ce?
Vera Pojoga: „Cred că și vârsta, și am văzut altă viață, și ceea ce se face în școală nu mă aranjează. Veșnic comitetele acestea părintești strâng bani, că ești diriginte, se strâng bani… Ei, Doamne, nu!... Trebuie și statutul, profesorul să aibă un salariu care să-i ajungă, să nu strângă de la părinți. La examene la fel, peste tot la fel, nu-mi place mie asta, trebuie să fie totul cinstit. Cu toate că tare mult mi-a plăcut să fiu profesoară, într-adevăr, mi-a plăcut și acum mai visez uneori că predau și sunt la școală cu elevii… Și dacă ai fost un profesor totuși bun, deci elevii mei, prima promoție, acum au 47 de ani, deci au o vârstă, deja au copii mari și vorbim, nu ne săturăm de vorbă. Mulți sunt plecați, la mulți copiii sunt aranjați, dar era altceva.”
Europa Liberă: Ce pierde statul, dacă nu pune accent pe educație?
Vera Pojoga: „Of, Doamne! Tocmai mă înfiorez când mă gândesc la asta. Asta-i strașnic, asta îi viitorul nostru, copiii cresc fără profesori...”
Europa Liberă: Dar ce salariu ar trebui să aibă un profesor, ca să zică că duce o viață decentă?
Vera Pojoga: „Eu cred că de la 20 de mii, eu cred. Eu țin minte când am plecat în străinătate, lucrând o lună, două, trei, la un moment mi-am dat seama, Doamne, eu lucrez și îmi ajunge. Ți-ai făcut lucrul, ție ți-au plătit; fă-ți lucrul cinstit și tu o să ai. Da, am văzut altă viață.”
Europa Liberă: Dar ce se va alege din Republica Moldova, dacă lumea continuă să plece?
Vera Pojoga: „Of, Doamne! Eu sper că o să fie bine, este o generație care crește, care își iubește țara. Eu am fost tare mult plecată, deja 20 de ani.”
Europa Liberă: Și voi nu ați fost patrioți, ați trădat țara?
Vera Pojoga: „Nu consider că asta a fost trădare. Trebuia să mor de foame? Așa a fost viața, eu nu m-am gândit să plec. Te duci încolo, în avion plângi, o săptămână plângi; vii acasă, în avion plângi. Nu-i așa de simplu. Dimineața, la ora 7, eu eram la muncă, uneori până la 11 noaptea. Tu te-ai dus să muncești, să realizezi ceva. Nu-i simplu, nu-i simplu să-ți lași părinții aici...”
Europa Liberă: În această perioadă ai agonisit ceva bani. Cum îi gestionezi? Ai făcut afacere, merită de investit într-o mică afacere?
Vera Pojoga: „Mi-aș dori să rămân în viitor în Moldova. Moldova pentru mine sunt prietenii, sunt rudele, care tot timpul îți lipsesc, care își umplu sufletul, care îți dau curaj să trăiești mai departe. Nu știu, dar anturajul meu, cercul acesta se restrânge. Numai într-un an am pierdut din cei, cei mai apropiați trei persoane și ți se face un gol în suflet și de-acum te gândești să ai o bătrânețe măcar decentă. Hai că tineretul da, are un viitor, eu sper totuși, dar bătrânii? Dar eu trec a treia parte a vieții...”
Europa Liberă: Mulți dintre cei plecați și-au reîntregit familiile și zic că e mai bine să rămână acolo unde sunt – în Italia, în Grecia, în Spania...
Vera Pojoga: „Da, da, e greu să judec de toți cei plecați în Europa, dar am fost în ospeție la prieteni, da, ei nu se mai întorc, au copii care vorbesc limba, de-acum nu se mai întorc, vin o dată pe an și se umplu de oftigă, de service-ul care e la noi în țară și pleacă și nu vor să mai vadă Moldova.”
Europa Liberă: De ce atât de greu se schimbă lucrurile în bine în Moldova?
Vera Pojoga: „Eii... Ca să se schimbe în bine, trebuie să crească o nouă generație, din punctul meu de vedere, mentalitatea trebuie schimbată, mentalitatea (!) Numai așa, să fii tratat ca un om oriunde te-ai duce – la magazin, la un medic, oriunde ai fi. Eu m-am dezobișnuit, trăind în străinătate, cineva să-ți răspundă urât, să nu aibă răbdare să te asculte; dacă nu cunoști limba, pe nimeni nu deranjează, găsesc pe cineva care te ajută. În Israel cel mai mult m-a mirat când te programezi la medic, deci când culegi numărul asigurării medicale, a fișei medicale te întreabă, este așa o întrebare, dar în ce limbă vrei să-ți vorbească medicul? Vrei în rusă, vrei în ivrit, arabă, engleză? Și ești programat. Poate ai uitat când ai programarea, cu o zi înainte te sună: „Vă rog, nu uitați, veniți, mâine aveți programare la medic, la ora cutare”. Când vii, parcă numai pe tine și te-au așteptat acolo, toți îți zâmbesc, te primesc, încât nu-ți pare rău că ești bolnav, atât de bine ești deservit acolo. Sau la magazine, nu fiecare știe a citi în ivrit, chiar evreii care sunt veniți de mult acolo, la orișicare produs îi scris în câteva limbi, nemaivorbind de ivrit, desigur și arabă, engleză, rusă. Sau în stradă, nu găsești undeva, cumva… Noi acolo ne deosebim, îndată se găsește omul care vorbește în limba ta, pe cineva întreabă, pe cineva a sunat, ți-a arătat, te-a dus, te-a condus... Da! Și totuși, ești străin, oricât ai fi tu de bun acolo.
Țin minte, tare mulți ani aveam un vis: vin acasă și nu pot pleca. Ziceam: Doamne, ce fac eu, în Moldova rămân, cum că eu trebuie să mai rezolv asta, asta, asta? Dar acum venind, atât mi-i de dragă Moldova! Clar că eu mă bucur că am pașaport românesc (râde), că poți să te duci în Europa când vrei, poți să vezi orice țară, să stai cât vrei...”
Europa Liberă: Și cine îi face viitorul statului Republica Moldova?
Vera Pojoga: „Poporul. Eu sper în tineret, că este tineret care își face studiile peste hotare și mulți se întorc înapoi.”
Europa Liberă: Deocamdată, statisticile spun că mai mult de un milion de moldoveni sunt în afara hotarelor.
Vera Pojoga: „Un milion?! Și eu printre ei, și nepoții mei sunt plecați și nu o să se mai întoarcă. Satele, Doamne ferește! Case risipite, toți îs plecați... Eu nu știu, niciodată nu m-am gândit la asta. Eu așa am fost ruptă de țară atâția ani și am fost concentrată să mă realizez eu, să îmi rezolv problemele mele, dar văzând în primul rând generația tânără cât de frumos vorbește româna acum – noi nu vorbim atât de bine –, limba o cunosc, că ți-i plăcut să stai într-o companie de tineret, ai plăcere cum ei judecă, ce dorințe au și văzând tineretul că-s atât de culți, inteligenți, deștepți, și văzând tineretul astfel, îți dai seama că Moldova are viitor.”