În ajunul „Vernisajului de vinuri” ajuns la a şaptea ediţie

Husele vinurilor degustate

Echipa de somelieri au degustat astăzi la un Concurs regional de vinuri 36 de sorturi rosé...

Republica Moldova găzduieşte astăzi, în premieră, un concurs regional de vinuri, la care participă peste 30 de companii, inclusiv din România şi Ucraina. Somelieri din Franţa, Marea Britanie sau Italia şi-au ascuţit astăzi simţurile pentru a alege cele mai bune vinuri Rose din regiune. Degustarea a fost urmărită şi de corespondenta Europei Libere:

Vicepreşedinta Asociaţiei Somelierilor Europeni, Brigitte Leloup, care deţine şi titlul de Maître Sommelier, adică, metaforic vorbind, are gradul de General în domeniul degustărilor de vinuri, tocmai a oferit 70 de puncte din 100 primului rose degustat. Chiar dacă l-a caracterizat ca fiind agreabil, cu o culoare limpede, a dezamăgit-o aroma puternic vegetală a vinului.

Brigitte Leloup

„Este un vin bine făcut, însă aş recomanda să fie consumat cu anumite bucate, nu cred că este un vin care poate fi servit la aperitiv”, a fost verdictul vicepreşedintei Asociaţiei Somelierilor Europeni.

Your browser doesn’t support HTML5

La o degustare de vinuri rosé cu Diana Răileanu

O altă expertă în vinuri, Lorena Deaconu Stoian, oenolog din România, a fost ceva mai darnică şi a oferit rose-ului degustat peste 80 de puncte, descriindu-l foarte „fructat”:

„În schimb de la mine are doar 84 de puncte datorită mijlocului şi finalului uşor amărui şi dezechilibrat, aşa cum a spus şi Doamna. Poate mi-ar fi plăcut mai multă aciditate ca să poată căra acea uşoară amăreală din post-gust”.

Priveliştea oferită de un concurs de vinuri este de-a dreptul fascinantă pentru consumatorii de rând, cei care deseori împart vinurile în roşii, albe sau mai nou rose, iar când vine vorba de gusturi, în seci, dulci şi demidulci.

Mai mult, pentru ca în timpul degustării somelierii să nu fie influenţaţi, la un moment dat se deconectează lumina, fiind pus în funcţiune un echipament special cu raze infraroşii.

De curând, o asemenea sală a fost deschisă şi în cadrul Universităţii Tehnice din Moldova, unde s-a desfăşurat astăzi concursul de vinuri „Rose”, explică preşedinta juriului, oenologul Elizaveta Breahnă:

Elizaveta Breahnă

„Se degustează vinurile după o sută de puncte. Avem un regulament special de degustare a vinurilor, analiza senzorială, degustarea se face în mod închis, vinurile sunt codate, nimeni nu ştie ce vinuri degustăm. Degustarea se face în regim automat, adică avem un soft special şi mostrele vor fi deschise doar la sfârşitul degustării după e vom avea rezultatele. Deoarece vinurile rosé au o palitră foarte largă, de la un roz pal spre somon, până la un roz zmeuriu, căpşună, deci, ca să nu fim influenţaţi am folosit anume razele infraroşii.”

Domeniul viticulturii şi vinificaţiei din Republica Moldova a fost susţinut în ultimii ani de contribuabilii americani, inclusiv prin intermediul Agenţiei Americane pentru Dezvoltare Internaţională, USAID. În cifre, evoluţia domeniului poate fi rezumat în felul următor: peste o sută de vinuri au fost medaliate la concursuri internaţionale, s-a triplat numărul micilor producători de vinuri iar exporturile de vin îmbuteliat a crescut anul trecut cu aproape 25 la sută.

Gheorghe Arpentin

Mai mult, constată directorul Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Gheorghe Arpentin, în ultimii ani s-au rafinat şi gusturile consumatorilor din Republica Moldova:

„Toate politicile anti-alcool sunt îndreptate asupra vinului, ceea ce nu este corect, trebuie să fie îndreptate asupra modului de consum. Deci, dacă noi consumăm o dată în săptămână şi întrecem toate limitele, desigur că acesta nu e un mod pe care noi îl promovăm. Noi vrem ca cetăţenii moldoveni să consume produse de calitate, să ştie preţul, să ştie că este şi un preţ dacă va consuma vinul mai puţin inteligent, să spunem aşa. Trebuie de menţionat că în Republica Moldova consumatorul din ce în ce mai mult se interesează de vinuri şi acesta este un lucru foarte pozitiv, or, consumatorii trebuie să fie cei care penalizează pe cei care produc un vin prost. Din acest motiv Vernisajul de joi se va încheia cu prezentarea vinurilor rose, pentru că e un vin de vacanţă, de sărbătoare, de dragoste, în jurul acestui vin se poate compune ce doriţi.”

Echipa de somelieri au degustat astăzi 36 de vinuri rosé, fără a şti compania, anul şi ţara în care a fost produse. Vinurile care au acumulat cele mai mari punctaje vor fi prezentate joi, în cadrul „Vernisajului de vinuri” ajuns la a şaptea ediţie.