Cererea este adresată procurorului general, Ion Munteanu, care ar urma să o aprobe. „Am depus cererea către procurorul general în speranța că această inițiativă nu va merge mai departe”, a declarat Dragalin, în adresarea de pe Facebook.
„Eu nu pot să rămân în funcție, știind că munca pe care am depus-o și rezultatele pe care le-am obținut ar putea fi anulate de o lege care va face mai greu, dacă nu imposibil, să investigăm corupția la cele mai înalte nivele”, a spus ea.
Te-ar putea interesa și: Procuraturile specializate vor fi comasate, mandatele șefilor vor înceta. Cum se va numi și cu ce se va ocupa noua instituție
Procuroarea crede că, prin această inițiativă legislativă, deputații PAS „transmit mesajul că justiția poate fi influențată din capricii politice”. Ea a îndemnat parlamentarii să nu susțină lichidarea celor două procuraturi specializate.
„Legea propusă de 29 de deputați în Parlament, care propune lichidarea Procuraturii Anticorupție este un atac asupra sistemului de justiție. El subminează progresul pe care l-am făcut, compromite independența justiției și slăbește capacitatea țării noastre de tragere la răspundere penală pe cei care încalcă legea”, a spus Dragalin.
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a refuzat să comenteze demisia Veronicăi Dragalin, dar a dat asigurări că autoritățile „vor continua eforturile necesare în vederea eficientizării activității procuraturilor specializate”.
Ea a mai spus că Guvernul și Parlamentul vor ține cont de avizele Procuraturii Generale și Consiliului Suprem al Procurorilor „pentru a înlătura riscurile semnalate” privind proiectul de lege propus de deputații PAS.
Ministra a ținut să precizeze că acesta vizează reorganizarea procuraturilor specializate, și nu comasarea lor, prin crearea unei noi procuraturi.
Deputații nu renunță la proiect: „Nu e despre o persoană”
La o oră distanță după anunțul Veronicăi Dragalin, în Parlament a avut loc a două rundă a consultărilor publice pe marginea proiectului de lege criticat de ea.
Șefa comisiei juridice, deputata PAS Veronica Roșca, a spus că autorii propun Biroului permanent al Parlamentului să-l introducă pe ordinea de zi a ședinței plenare din ziua următoare, 20 februarie. Ea a precizat că, în prima lectură, deputații vor aproba conceptul, iar până la lectura finală, textul va fi îmbunătățit.
Roșca a mai spus că deputații vor solicita opiniile instituțiilor internaționale. Ea a explicat că deputații „conștientizează vulnerabilitățile proiectului” și sunt dispuși să organizeze mai multe consultări.
La rândul său, președintele Parlamentului, liderul PAS Igor Grosu, a declarat că acest proiect „nu este despre o persoană” și a anunțat că deputații sunt hotărâți să construiască o nouă procuratură specializată, care urmează „să facă față amenințărilor fără precedent asupra țării noastre din partea grupărilor criminale și să livreze dreptate pentru oameni”.
„Nu ne jucăm de-a țara, dar apărăm țara”, a scris Grosu pe Facebook.
Mărul discordiei - comasarea procuraturilor
Proiectul de lege privind comasarea a două procuraturi specializate și crearea „Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO)” a fost prezentat de deputatul PAS Igor Chiriac pe 13 februarie. Potrivit proiectului, când va apărea această instituție, mandatele șefilor celor două procuraturi vor înceta de drept.
Pe 18 februarie, în Parlament a avut loc o primă rundă de consultări pe marginea proiectului, la care au participat și conducătorii Procuraturii Anticorupție. În aceeași zi, Procuratura Anticorupție a publicat opinia sa, spunând că noua lege „prezintă un pericol pentru securitatea statului, pentru că va duce la creșterea criminalității, inclusiv corupția la nivel înalt și crima organizată”.
Pe de altă parte, deputații susțin că au venit cu această inițiativă pentru a consolida „eforturile de combatere a corupției și a criminalității organizate”.
Autoritățile o acuză pe Dragalin și instituția pe care o conduce că nu au oprit corupția electorală la alegerile prezidențiale din 2024 și nu au contracarat influența Rusiei în treburile interne ale R. Moldova. De asemenea, guvernanții nu sunt mulțumiți de rezultatele activității Procuraturii Anticorupție.
Veronica Dragalin susține, însă, că eficiența instituției nu poate fi judecată pentru faptul că nu a oprit influența Federației Ruse asupra Republicii Moldova. „Noi o combatem, dar nu poate Procuratura Anticorupție, cu 37 de procurori, opri această influență”, a explicat ea.
Dragalin spune că, sub conducerea ei, procuratura a obținut rezultate măsurabile, de exemplu, valoarea bunurilor confiscate a crescut cu 600% și a ajuns la 74 de milioane de lei.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te